Preşedintele Nicolae Timofti consideră necesar ca situaţia şcolilor din regiunea transnistreană să fie comunicată cu regularitate, pe cale diplomatică, statelor europene şi tuturor organizaţiilor internaţionale preocupate de respectarea drepturilor omului.
Despre aceasta şeful statului a vorbit la întrevederea cu directorul liceului teoretic „Lucian Blaga” din oraşul Tiraspol, Ion Iovcev, şi cu directorul liceului „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din oraşul Grigoriopol, Eleonora Cercavschi, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Preşedinţiei, Nicolae Timofti a fost informat cu privire la condiţiile în care funcţionează cele 8 instituţii şcolare din stânga râului Nistru, aflate sub jurisdicţia Ministerului Educaţiei de la Chişinău. Au fost prezentate cazuri de încălcare flagrantă, din partea organelor neconstituţionale transnistrene, a drepturilor copiilor din regiune de a învăţa în limba maternă, precum şi de persecutare a funcţionarilor de la instituţiile şcolare respective.
Preşedintele a spus că aceste probleme vor fi discutate la nivel politic şi guvernamental pentru a se găsi soluţii. Şeful statului s-a arătat încrezător că vor fi identificate resurse necesare pentru ca statul să aibă grijă de cadrele didactice din regiunea transnistreană care lucrează în condiţii extrem de complicate, din cauza presiunilor permanente la care sunt supuşi de către structurile ilegale din zona secesionistă.