Thomas Richarson: relaţiile dintre FMI şi R. Moldova sunt foarte dinamice
https://www.ipn.md/ro/thomas-richarson-relatiile-dintre-fmi-si-r-moldova-sunt-foarte-dinamice-7966_963765.html
Relaţiile dintre Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi R. Moldova sunt foarte folositoare şi dinamice, şi au cunoscut schimbări esenţiale de la intrarea R. Moldova în FMI, a declarat joi, 1 martie, Thomas Richardson, şeful Misiunii FMI în Moldova, în cadrul unui discurs prezentat de la tribuna centrală a parlamentului.
Potrivit lui, după ce Moldova a intrat în FMI, în anul 1992, în relaţiile dintre cele 2 părţi au existat şi urcuşuri, dar şi căderi. Au existat atât perioade în care programele se îndeplineau uşor, dar şi perioade de relaţii încordate. Din fericire, în prezent suntem în una din perioadele bune, deoarece relaţiile dintre FMI şi RM se dezvoltă fără dificultăţi, a declarat Richardson.
Referindu-se la relaţiile de perspectivă dintre cele două părţi, oficialul FMI şi-a exprimat speranţa că, în următorii ani, creşterea economică a RM va fi stabilă, iar situaţia economiei va fi într-atât de bună încât nu va mai fi nevoie de credite de la Fond.
În cadrul discursului, Richardson a făcut o prezentare a evoluţiei rolului FMI în lume şi în R. Moldova.
El a menţionat, de asemenea, necesitatea unui dialog mai strâns cu deputaţii şi fracţiunile parlamentare, adresând acestora apelul de a găsi timp pentru ca, în timpul misiunilor FMI la Chişinău, să facă schimb de opinii privind situaţia economică a R. Moldova.
După începerea discursului, Richarson a fost întrerupt de câţiva deputaţi, care s-au declarat nemulţumiţi deoarece acesta era prezentat în limba rusă. Vitalia Pavlicenco, precum şi alţi câţiva legiuitori, au solicitat din sală ca discursul să fie prezentat în limba română sau engleză. Spicherul Marian Lupu a solicitat acestora sau să părăsească sala, sau să asculte, astfel că aceştia au părăsit în semn de protest sala. Richardson a declarat că „nu poate vorbi în limba moldovenească”, dar cunoaşte rusa, deoarece a activat o perioadă în Federaţia Rusă
R. Moldova a intrat în FMI în anul 1992, timp în care i-a fost acordat ajutor financiar în valoare de 360 milioane de dolari, ceea ce echivalează cu aproape jumătate din bugetul anual pentru 2007.