logo

The Economist: Ultimul lucru pe care şi l-ar dori Uniunea Europeană este o Moldovă săracă şi comunistă


https://www.ipn.md/ro/the-economist-ultimul-lucru-pe-care-si-l-ar-dori-uniunea-europeana-este-o-moldov-7965_964719.html

"Republicii Moldova îi lipseşte cultura glorioasă a Europei Centrale, romantismul expresiv al Balcanilor, farmecul şi atracţia ţărilor baltice sau uriaşa importanţă strategică a Asiei Centrale şi Caucazului. Are rolul unei ţări care poate fi cu uşurinţă ridiculizată, se arată în ediţia electronică de luni, 14 mai, a publicaţiei britanice „The Economist”. Cu toate acestea, autorii adăugă că, „deşi Moldova într-adevăr este mică, izolată şi condusă necorespunzător, nu este însă ridicolă”. Potrivit publicaţiei, R. Moldova este condusă de o elită sovietică provincială, incompetentă, care a pierdut încrederea nu doar a lumii externe, dar şi a propriei populaţii. Noul statut de membru al UE, al României, face cetăţenia acestui stat deosebit de atractivă pentru majoritatea populaţiei din R. Moldova şi procesul de unificare de nestopat, mai scrie „The Economist”. Potrivit aceleiaşi surse, România a ajuns membru al UE şi acum luptă să supravieţuiască acolo. În acelaşi timp, R. Moldova se confruntă cu şi mai multe probleme şi nici nu se află măcar în „camera de aşteptare” pentru aderare la UE. „Ultimul lucru pe care şi l-ar dori UE, este o altă ţară săracă, bolnavă şi ex-comunistă”, mai scrie „The Economist” Tot luni, Centrul Independent de Jurnalism de la Madrid - El Conformista Digital, scrie în publicaţia sa că R. Moldova, după o serie de declaraţii în care indica dorinţa de apropiere faţă de UE şi structurile occidentale, revine pe vechea orbită a Moscovei. În opinia analiştilor centrului citat, conflictul transnistrean îşi va găsi rezolvarea doar pe calea revenirii RM sub protectorat rusesc. În prezent, conform analizei menţionate, se produce integrarea treptata a RM şi Transnistriei cu Rusia printr-o serie de proiecte economice, observându-se şi o apropiere a poziţiei Chişinăului şi Moscovei faţă de federalizarea Moldovei, ca soluţie pentru conflictul transnistrean, federalizare care ar putea să anihileze R. Moldova ca stat independent. La Chişinău se poate constata, potrivit El Conformista Digital, o puternică tensiune între partea românofilă a moldovenilor şi elita politică rusofonă, pe fondul afluxului tot mai mare de moldoveni în România, care speră să devină cetăţeni ai UE odată cu intrarea în posesia unui paşaport românesc. În acelaşi articol, El Conformista Digital prezintă o analiză complexă a situaţiei social-politice din RM, care din 1992 rămâne cea mai săracă ţară din Europa. Peste jumătate din populaţia Moldovei trăieşte sub pragul sărăciei. Speranţa de viată a bărbaţilor moldoveni este de 61 de ani, iar a femeilor - de 69 de ani. Rata mortalităţii infantile se ridică la 3,2%.