logo

Termocom solicită gestionarilor fondului locativ să economisească agentul termic


https://www.ipn.md/ro/termocom-solicita-gestionarilor-fondului-locativ-sa-economiseasca-agentul-termic-7967_1009652.html

Furnizorul de căldură din capitală face apel către gestionarii fondului locativ să conlucreze cu locatarii şi responsabilii de contor cu scopul de a economisi agentul termic, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al SA „Termocom”, reglarea consumului trebuie efectuată prin consultarea cu locatarii şi asigurarea condiţiilor termice adecvate în interiorul blocului locativ. Unica metodă de reducere a costurilor la încălzirea apartamentelor este sistarea totală a energiei termice pe o perioadă de 4-6 ore, în zilele însorite, când temperatura aerului exterior este mai mare de +8ºC.

Furnizorul de agent termic menţionează că reducerea parţială a debitului provoacă doar încetarea încălzirii apartamentelor amplasate mai departe de nodul de comandă şi nu duce la economii.

SA „Termocom” informează că furnizează energia termică până la nodului elevator şi asigură temperatura calitativă a agentului termic, în conformitate cu graficul de temperaturi. Responsabilitatea pentru distribuirea agentului termic în sistemul ingineresc intrabloc o poartă gestionarul fondului locativ.