„Termocom” dă asigurări că va reuşi să-şi achite datoria faţă de creditori
https://www.ipn.md/ro/termocom-da-asigurari-ca-va-reusi-sa-si-achite-datoria-fata-de-creditori-7967_995378.html
Furnizorul de căldură din capitală dă asigurări că va reuşi în termenul stabilit să-şi achite datoria faţă de creditori, transmite Info-Prim Neo.
Directorul SA „Termocom”, Mihail Cernei, a declarat luni, 23 ianuarie, în cadrul şedinţei operative de la Primărie că întreprinderea va aduna surse financiare pentru a acoperi, până pe 5 februarie, datoria de 63 de milioane de lei.
Mai este necesar să fie acumulate 11 milioane de lei. Mihail Cernei a precizat că sursele financiare trebuie acumulate printr-o conlucrare a întreprinderii cu Primăria capitalei.
Primarul Dorin Chirtoacă a solicitat viceprimarului de ramură, Mihai Furtună, şefei Direcţiei finanţe, Veronica Herţa, şi directorului întreprinderii că până la sfârşitul săptămânii să fie acumulate sursele necesare.
Potrivit unei hotărâri judecătoreşti, „Termocom” urmează să plătească până la 5 februarie 63 de milioane de lei creditorilor să. Guvernul a aprobat anterior o hotărâre prin care „Termocom” va fuziona cu CET-1 şi CET-2.