Foaia de parcurs privind agenda reformelor prioritare a fost realizată în proporţie de 68%. Termenul de punere în aplicare a prevederilor documentului expiră într-o lună, iar acest fapt impune un ritm sporit de definitivare a acţiunilor planificate. Subiectul a fost discutat la şedinţa Comisiei guvernamentale pentru integrarea europeană prezidată de premierul Pavel Filip, transmite IPN.
Conform constatărilor comune, Republica Moldova a înregistrat progrese pe toate dimensiunile menţionate în cadrul discuţiilor cu partenerii europeni. Totodată, au fost analizate punctual restanţele existente la anumite capitole şi soluţiile pentru înlăturarea acestora.
Premierul Pavel Filip a solicitat accelerarea acţiunilor necesare pentru realizarea în termen a angajamentelor asumate prin Foaia de parcurs şi a celor prevăzute în Planul Naţional pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova-UE.