logo

Termenul de înregistrare a mașinilor cu numere transnistrene a fost extins


https://www.ipn.md/ro/termenul-de-inregistrare-a-masinilor-cu-numere-transnistrene-a-fost-extins-7967_1033515.html

Persoanele care dețin în proprietate mașini înmatriculate în alte state, dar și în regiunea transnistreană, și le-au introdus pe teritoriul Republicii Moldova până la 1 noiembrie 2016, le pot înmatricula până pe 1 iulie 2017 plătind doar 30%  din cota accizelor stabilită pentru anul 2016. Termenul inițial fixat era 1 aprilie, dar Guvernul a decis să-l prelungească cu trei luni, transmite IPN.

Ministrul finanțelor, Octavian Armașu, a spus că până acum au fost achitate accize în bugetul de stat în sumă 320 mln lei.  Iar numărul celor care doresc să-ți înregistreze mașinile în țară a crescut simțitor în ultima săptămână, astfel că la oficiile vamale s-au creat cozi.

„Sperăm că până la 1iulie  își vor înregistra mașinile toți doritorii, inclusiv cei ale căror autovehicule au numere de înmatriculare în stânga Nistrului. Iar noi vom găsi în acest răstimp soluții pentru a fi posibilă înregistrarea mașinilor proprietarilor din Zona de Securitate și a altor categorii de persoane care nu dispun de actele solicitate pentru înmatricularea mașinilor în Republica Moldova”, a declarat ministrul.