Pe parcursul ultimilor doi ani, zece terenuri sportive din curțile de bloc din capitală au fost renovate. Municipalitatea a alocat aproape opt milioane de lei pentru aceste lucrări. Pentru a evita vandalizarea terenurilor renovate, în scurt timp urmează a fi instalate sisteme de supraveghere video, transmite IPN.
Șeful Direcţiei generale locativ-comunală și amenajare, Ion Burdiumov, a declarat la ședința operativă de la Primărie că pe parcursul anului 2018 și pe parcursul anului curent au fost renovate câte trei terenuri în sectorul Botanica și în sectorul Râșcani. Două terenuri au fost renovate în sectorul Ciocana și câte unul la Buiucani și la Centru.
Bugetele diferă în funcție de suprafață, dar și de lucrările efectuate. De exemplu, pentru renovarea terenului sportiv din strada Academiei s-au cheltuit peste 852 de mii de lei. A fost întinsă iarbă artificială. A fost montat gardul, porți pentru minifotbal, felinare și au fost amenajate trotuarele. În alte cazuri, costurile lucrărilor au depășit și un milion de lei.
În prezent sunt modernizate alte două terenuri pe bulevardul Grigore Vieru, 26 și strada Cetatea Albă, 5. Conform contractului, lucrările urmează să se încheie până la sfârșitul lunii. Adresele la care vor fi efectuate lucrări în anul viitor urmează să a fi stabilite după consultarea cetățenilor.
Potrivit datelor DGLCA, în curțile de bloc din capitală sunt în jur de 90 de stadioane de fotbal sau baschet. Ion Burdiumov a menționat că actualmente se lucrează la regulamentul de organizare și funcționare a acestor terenuri.