Tentativă eşuată de suicid
https://www.ipn.md/ro/tentativa-esuata-de-suicid-7967_972111.html
Atârnat de funiile pentru uscat rufele la etajul cinci al unui bloc de locuit din strada Ismail a capitalei, un bărbat de 32 de ani a ţinut pe jar, timp de mai bine de o oră, câteva zeci de salvatori, poliţişti, medici şi vecinii, aflaţi la domiciliu în după-amiaza zilei de 15 octombrie, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit Lilianei Puşcaşu, ofiţer de presă la Serviciul Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale, bărbatul care este angajatul unei firme private de taximetrie din municipiul Chişinău, intenţiona să-şi pună capăt zilelor, aruncându-se în gol. Deşi nu se află în evidenţa serviciilor psihiatrice şi narcologice, acesta dădea semne vizibile de psihoză, ajungând la un moment dat să-şi arunce de pe el hainele, strigând fraze incoerente.
Când funiile au cedat sub greutatea sinucigaşului, acesta s-a prăbuşit spre pământ, fiind prins „din zbor”, cu ajutorul unei copertine speciale, de către echipa de salvatori.
Bărbatul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Salvării, fiind internat în secţia de reanimare pentru îngrijiri posttraumatice. Ulterior, el va fi supus în mod obligatoriu unui examen psihiatric complet.