logo

Tendinţele de export ale regiunii transnistrene


https://www.ipn.md/ro/tendintele-de-export-ale-regiunii-transnistrene-7966_1031647.html

Aproape o treime din exportul regiunii transnistrene este direcţionat spre ţările din Uniunea Europeană, unde în perioada ianuarie-noiembrie au fost livrate mărfuri în valoare de peste 152 de milioane de dolari. Exportul spre Rusia a constituit puţin peste 41 de milioane de dolari sau 8,5% din total. Autorul unei analize publicate în pagina electronică a agenţiei Novosti PMR subliniază că, deşi sunt datele pentru 11 luni, sunt relevante pentru a deduce tendinţele pentru întregul an 2016, transmite IPN.

Per ansamblu, schimburile comerciale ale regiunii transnistrene s-a redus cu 22% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Exporturile în 11 luni se cifrează la 489 de milioane de dolari, iar importurile alcătuiesc 764 de milioane.

Practic 4/5 din exportul transnistrean spre UE merge pe pieţele a trei state – România, Italia şi Germania. În anul curent exportatorii de pe malul stâng au avut relaţii destul de bune şi cu alte state europene, precum Slovacia, Polonia, Cehia, Bulgaria, Franţa şi altele.

Mai bine de jumătate din  mărfurile produse în regiune au fost livrate în dreapta Nistrului (46,3%) şi în Ucraina (11,3%).  Mărfurile livrate pe malul drept al Nistrului în 11 luni s-au cifrat la 226 de milioane de dolari, în descreştere cu circa 50 de milioane de dolari, ca urmare a micşorării preţului de comercializare a energiei electrice pentru malul drept. Cu circa 20% au livrările spre Ucraina comparativ cu anul trecut, ajungând la peste 55 milioane de dolari.

Autorul analizei remarcă faptul că, în contextul în care regiunea transnistreană îşi propune să se integreze în Federaţia Rusă, inclusiv economic, în următorii ani va trebui diminuată discordanţa schimburilor comerciale bilaterale.