Temperarea riscurilor în agricultură prin irigare este una din sarcinile prioritare ale Ministerului Agriculturii
https://www.ipn.md/ro/temperarea-riscurilor-in-agricultura-prin-irigare-este-una-din-sarcinile-priorit-7966_968394.html
Temperarea riscurilor în agricultură prin irigarea terenurilor agricole constituie una din sarcinile prioritare ale Ministerului Agriculturii, a declarat în cadrul unei şedinţe de lucru la Guvern Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare Anatolie Gorodenco, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit ministrului, citat de Serviciul de presă al Guvernului, irigarea a minimum 300 mii de hectare va permite asigurarea securităţii alimentare a republicii chiar şi în anii secetoşi, precum şi dublarea productivităţii în sectorul agricol. Obiectivul maximal în acest sens constituie extinderea suprafeţelor irigabile până la 500 mii de hectare.
Directorul Agenţiei „Apele Moldovei”, Veaceslav Iordan, a precizat că în anul 2007, au fost irigate 32 mii de hectare, o mare parte din aceste suprafeţe fiind irigate de două sau trei ori.
În realizarea programului de reabilitare a sistemului de irigare urmează a fi întreprinse acţiuni pentru restabilirea reţelelor de irigare degradate pe o suprafaţă de circa 145 mii hectare, precum şi să fie construire reţele noi. În acest scop se preconizează alocarea fondurilor bugetare, atragerea finanţărilor externe, precum şi a investiţiilor private.
În următorii doi ani (2008-2009), conform indicaţiilor Premierului Vasile Tarlev, suprafeţele irigabile urmează să fie cel puţin dublate. În acest context, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, în comun cu Agenţia „Apele Moldovei”, urmează să definitiveze în termene restrânse planul-grafic de renovare a reţelelor de irigare.