logo

Televiziunile care își respectă publicul țin cont de corectitudinea limbii, membru CCA


https://www.ipn.md/ro/televiziunile-care-isi-respecta-publicul-tin-cont-de-corectitudinea-limbii-membr-7966_1036675.html

Jurnaliștii trebuie să ţină cont nu doar de standardele deontologice, dar și de corectitudinea și frumusețea limbii române, pentru că limba vorbită este expresia noastră interioară. Recomandarea vine din partea Marianei Onceanu-Hadârcă. Contactată de IPN în contextul Sărbătorii „Limba Noastră”, membra Consiliului Coordonator al Audiovizualului a spus că cele mai multe greșeli sub aspectul lingvistic la posturile de televiziune se strecoară în cadrul subtitrării filmelor.

Televiziunile care se respectă și care își respectă publicul neapărat trebuie să ţină cont de corectitudinea limbii, este de părere membra CCA. Ea a amintit că trei ani la rând, în 2012, 2013 și 2014, s-au făcut monitorizări sub aspectul corectitudinii limbii vorbite și scrise în audiovizual. În ultimii doi ani monitorizări de acest fel nu s-au făcut deoarece au fost ani electorali, în care au existat altfel de monitorizări.

„Monitorizările pe care le-am făcut până acum la acest capitol au fost un semn de alarmă,  pentru a-i atenționa pe jurnaliști să fie grijulii faţă de aspectul lingvistic. Ar trebuie să efectuăm o nouă monitorizare și rezultatele să le comparăm cu ceea ce am avut”, a spus Mariana Onceanu-Hadârcă. CCA examinează posibilitățile financiare ale Fondului de susținere a radiodifuzorilor pentru a plăti echipa de experți care să facă studiul.