logo

Televiziunea care promovează drepturile minorităților – Noah TV, lansată


https://www.ipn.md/ro/televiziunea-care-promoveaza-drepturile-minoritatilor-noah-tv-lansata-7967_1107548.html

O televiziune care promovează drepturile minorităților pe teritoriul Republicii Moldova a fost lansată la 24 septembrie. Este vorba despre Noah TV, care, potrivit fondatoarei Fundației Roma Awareness, Victorina Luca, vine „să construiască un dialog intercultural între minoritățile etnice din Moldova”.

În cadrul unei conferințe de presă la IPN, Victorina Luca, a explicat că „lansarea televiziunii a fost posibilă datorită suportului Regatului țărilor de Jos, iar Noah TV a început să prindă aripi în cadrul unui proiect din 2001 până în 2024, planul propriu-zis a prins contur în 2016. Inițial, scopul era de a promova drepturile omului prin intermediul emisiunilor radiofonice, proiect dezvoltat tot cu suportul Regatului Țărilor de Jos.”

„Noah TV este un canal, o televiziune altfel, o televiziune pentru tine, care vine în casa ta să-ți arate societatea și oamenii de lângă tine un pic altfel, să-ți arate că, uite, există mai multe minorități pe teritoriul Republicii Moldova și că noi toți suntem cetățenii Republicii Moldova, și că avem o voce, și că avem drepturi”, a accentuat Victorina Luca.

Fondatoarea Fundației Roma Awareness a precizat că scopul televiziunii este de a construi un dialog intercultural între minoritățile Republicii Moldova, de a oferi o platformă de cunoștințe, de drepturi și împuternicire a femeii rome, de a combate și preveni violența în familie. Programele canalului au menirea de schimbare a mentalității, o schimbare spre bine. Vor fi programe pentru tineret și pentru copii.

Jurnalista Elena Sîrbu, care conduce Platforma Femeilor Rome „Romniˮ din Moldova, a remarcat că în cadrul Noah TV există intenția să se creeze o platformă de discuție, atât din punct de vedere social, cultural, cât și politic. Se dorește o emisiune cu  diverse subiecte ce țin de implementarea politicilor publice, menite să îmbunătățească viața romilor, inclusiv participarea la nivel de decizii a comunităților romilor, precum și pentru toate minoritățile.

În context, Elena Sîrbu a propus tuturor organizațiilor neguvernamentale, indiferent de grupul-țintă pe care-l au, să vină cu idei despre ce doresc să se discute la noua televiziune. La Noah TV vor fi abordate probleme legate de drepturile omului și se va pune accent pe comunitatea femeilor rome. Va funcționa și o linie fierbinte, unde doritorii vor putea anonim să adreseze întrebări și să primească răspunsuri specializate.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.