logo

Telespectatorii vor fi informaţi despre durata pauzelor de publicitate


https://www.ipn.md/ro/telespectatorii-vor-fi-informati-despre-durata-pauzelor-de-publicitate-7967_1009749.html

Posturile TV vor fi obligate să informeze telespectatorii despre durata pauzelor de publicitate. Guvernul a avizat pozitiv un proiect de lege, propus de către un grup de deputaţi liberal-democraţi, care prevede să fie cronometrată în ordine descrescătoare fiecare întrerupere a programului de televiziune în scopuri publicitare sau de teleshopping, transmite IPN.

Dimensiunile cronometrului vor constitui cel puţin 7% din suprafaţa cadrului. Cronometrul va fi de culoare albă, netrasparentă.

Proiectul mai prevede completarea atribuţiilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului cu cea de sancţionare a radiodifuzorilor care nu se conformează  noilor obligaţiuni introduse prin acest proiect de lege.

Potrivit autorilor proiectului, iniţiativa vine să alinieze Moldova la acquis-ul comunitar din domeniul furnizării serviciilor mass-media audiovizuale.

Directiva Parlamentului European garantează că inserarea publicităţii televizate şi a teleshoppingului în cursul programelor nu va afecta integritatea acestora, luându-se în considerare pauzele naturale din cadrul programelor, durata şi natura lor. Totodată, Directiva mai stabileşte că atât programele de ştiri, cât şi programele pentru copii pot fi întrerupte de publicitatea televizată şi/sau teleshopping o singură dată la un interval de cel puţin 30 de minute.