logo

Teleradio-Moldova contestă rezultatele unei monitorizări APEL


https://www.ipn.md/ro/teleradio-moldova-contesta-rezultatele-unei-monitorizari-apel-7965_974318.html

Conducerea IPNA Compania „Teleradio-Moldova” spune că primul raport de monitorizare prezentat de Asociaţia Presei Electronice (APEL) conţine o atitudine neglijentă şi lipsită de respect faţă de instituţia media. Declaraţiile au fost făcute de preşedintele companiei, Valentin Todercan, luni, 2 martie, la şedinţa Consiliului de Observatori (CO) al IPNA „Teleradio-Moldova”. „Am examinat cu atenţie raportul realizat de experţi în perioada 1 ianuarie-3 februarie şi am găsit câteva momente-cheie pe care am vrea să le contestăm nu doar pentru societatea civilă, dar şi pentru donatorii din UE care au finanţat aceste acţiuni”, a declarat Valentin Todercan. Preşedintele companiei s-a plâns că autorii raportului au scris în prima pagină despre postul de televiziune „Moldova 1”, ca mai apoi toată analiza calitativă şi cantitativă să fie referită „la un oarecare post M1, canal inexistent de 4 ani şi jumătate”, a precizat Todercan. Potrivit lui, nu sunt clare criteriile analizei de conţinut al informaţiei şi atitudinii jurnalistului şi lipseşte un principiu unic de analiză cantitativă a informaţiei.„Făcându-se o analiză mai mult cantitativă decât calitativă a prezenţei actorilor politici în ştiri, experţii au încercat să compenseze golul aprecierilor calitative cu meditaţii de ordin general şi judecăţi de valoare, nefondate pe exemple concrete”, a spus preşedintele „Teleradio-Moldova”. Valentin Todercan a mai spus că monitorizarea a fost făcută cu preponderenţă de foşti angajaţi ai radioului şi televiziunii publice, pe timpuri activişti ai Partidului Comunist al URSS, în prezent consilieri sau ofiţeri la multe partide – aspecte necunoscute de finanţatorii europeni. Preşedintele companiei a mai propus ca această contestaţie să fie prezentată Comisiei Electorale Centrale, Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Consiliului Europei, precum şi biroului OSCE. Ideea însă a fost respinsă de membrii CO. Aceştia au invocat că un studiu de cercetare nu poate fi contestat. „Compania publică şi directorul ei are drept să-şi făcă acest punct de vedere public, prin mijloacele de informare în masă. Niciun finanţator nu este responsabil pentru rezultatele cercetărilor pe care le-a finanţat”, a remarcat Viorel Cibotaru, membru CO. După îndelungate dezbateri, CO a luat act de informaţia prezentată de preşedintele companiei şi au votat pentru înlocuirea termenului de „contestaţie” cu „replică”, care urmează să fie mediatizată. Rezultatele monitorizării efectuate de APEL au arătat că televiziunea publică, Moldova 1, face partizanat Partidului Comuniştilor (PCRM), aflat la guvernare din 2001 în R. Moldova. Monitorizarea a vizat perioada pre-electorală, 1 ianuarie – 3 februarie, timp în care au fost analizate emisiunile cu actori politici difuzate de 9 televiziuni din Chişinău. Conducerea IPNA „Teleradio-Moldova” a anunţat că îşi va face publice obiecţiile şi faţă de cel de-al doilea raport, prezentat de APEL luni, 2 martie. Potrivit acestuia, Moldova 1, televiziunea plătită din banii contribuabililor, favorizează anumiţi concurenţi electorali, de regulă exponenţi ai guvernării, şi defavorizează pe alţii, cu precădere exponenţi ai opoziţiei politice.