logo

Teatrul „Eugene Ionesco” nu se poate bucura deocamdată de noul sediu


https://www.ipn.md/ro/teatrul-eugene-ionesco-nu-se-poate-bucura-deocamdata-de-noul-7967_968137.html

Teatrul „Eugene Ionesco” nu se poate bucura deocamdată de noul sediu, deşi au trecut aproape 10 luni de când autorităţile centrale i-a oferit pentru repetiţii şi reprezentaţii fostul Complex de agrement „Moscova”. Abia în şedinţa de miercuri a executivului, 23 ianuarie, Ministerul Culturii şi Turismului a prezentat spre aprobare hotărârea cu privire la transmiterea acestui imobil de la balanţa ministerului la balanţa teatrului, transmite Info-Prim Neo. Premierul Vasile Tarlev a criticat activitatea ministerului pentru tărăgănarea acestui proces şi a solicitat implicarea mai activă în acţiunile de renovare şi modernizare a acestui edificiu. Solicitat de Info-Prim Neo, directorul teatrului „Eugene Ionesco”, Petru Vutcarău, a declarat că, doar după ce echipa teatrului a avut recent o întrevedere cu premierul Vasile Tarlev, la care au insistat cu rugămintea de a urgenta procesul de transmitere a sediului promis la balanţă, Ministerul Culturii şi Turismului a elaborat, în regim de urgenţă, proiectul de hotărâre necesar. „Timp de 10 luni nu s-a elaborat actul normativ, care cere ca termen doar o săptămână, nemaivorbind de reparaţie”, a menţionat Vutcărău. Potrivit lui, iniţial s-a convenit cu autorităţile centrale ca renovarea sediului să fie realizată atât din mijloace bugetare, cât şi din mijloace ale teatrului, însă, nu a fost stabilită o cotă-parte. El spune că pentru joi, 24 ianuarie, este preconizată o şedinţă la Preşedinţie la care vor fi examinate mai multe proiecte de renovare a acestui edificiu, după care va fi elaborat şi un deviz de cheltuieli. Directorul teatrului spune că premierul i-a asigurat că sunt bani prevăzuţi pentru reconstrucţia sediului. Până în prezent conducerea teatrului a depus eforturi pentru a găsi mijloace financiare necesare pentru reparaţia noului sediul de la donatori. La moment încă sunt purtate negocieri în acest sens. Petru Vutcărău speră în viitorul apropiat să obţină de la donatori utilajul de lumini necesar pentru teatru. Petru Vutcărău spune că imobilul este într-o stare avariată. În urma unei revizii tehnice s-a depistat scurgeri de apă la temelie şi fisuri în pereţii de bază. Pe lângă reconstrucţie, se mai cere şi o replanificare pentru ca edificiul să corespundă cerinţelor şi standardelor unui sediu de teatru. Preşedinţia a anunţat la sfârşitul lunii martie a anului trecut că cel mai titrat teatru din R. Moldova, cu o istorie de aproape 16 ani, „Eugene Ionesco” va avea, în sfârşit, un sediu propriu – fostul Complex de agrement „Moscova” de pe bd. Renaşterii din capitală. Teatrul "Eugène Ionesco" a fost fondat la 11 septembrie 1991, de o echipă de actori, absolvenţi ai Şcolii de Teatru "Şciuikin" din Moscova. În 1993 Teatrul devine membru al ITEM (Informal European Theatre Meeting). În 1994 iniţiază şi organizează, împreună cu Ministerul Culturi, primul în Moldova Festival internaţional de teatru Bienala Teatrului "Eugene Ionesco" – BITEI. “Eugene Ionesco” deţine un şir de premii la prestigioase festivaluri internaţionale de teatru: Tallinn (Estonia), Ivano-Frankovsk (Ucraina), Oradea, Bucureşti, al Galei Naţionale a Recitalurilor Dramatice al Centrului Internaţional de Cultură şi Arte „George Apostu” etc.