Grație proiectului Eu4Culture Municipiul Cahul a beneficiat de fonduri în valoare de 300 de mii de euro. Declarația aparține viceprimarului Municipiului Cahul, Tatiana Romaniuc, și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „Investiții UE în sectorul cultural al Republicii Moldova”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit viceprimarului, banii europeni au fost investiți în modernizarea infrastructurii culturale din Cahul și la organizarea evenimentelor culturale de anvergură.
Proiectul Eu4Culture, finanțat de Uniunea Europeană, își propune să sprijine rolul culturii ca motor pentru creștere și dezvoltare socială în țările Parteneriatului Estic. Potrivit viceprimarului din Cahul, municipiul a beneficiat de fonduri care i-au sporit atractivitatea prin organizarea unor evenimente culturale de excepție.
„Au fost două etape ale proiectului. La prima etapă am obținut 30 de mii de euro care ne-au ajutat să elaborăm o strategie a culturii la Cahul, o strategie pentru anii 2022-2030. Iar suma de 300 de mii de euro este grantul pe care l-am obținut în urma acestui concurs al strategiilor. La Cahul oferta culturală a fost întotdeauna una diversă. Avem evenimente culturale cu o istorie de zeci de ani, așa cum este Festivalul Internațional de Folclor Nufărul Alb, care anul trecut a ajuns la ediția a 17-a. Grantul ne-a susținut în organizarea acestui festival anul trecut. A fost vorba de o organizare mai amplă. La fel, acest grant ne-a susținut în organizarea unui alt festival important pentru Cahul. E vorba de Festivalul Internațional de Muzică Clasică Crescendo, care a ajuns anul trecut la ediția a 11-a”, a spus viceprimarul Municipiului Cahul, Tatiana Romaniuc.
Grație fondurilor europene, la Cahul au fost organizate Forumul Internațional Eu4Culture, tabăra internațională de pictură pentru amatori și artiști plastici, lansări de carte și activități de agrement în cartierele orașului.
„Anul acesta, din banii pe care am reușit să-i obținem am organizat un Forum Internațional pentru Cultură la care au participat invitați din întreaga țară, specialiști din domeniu, directori ai Caselor de Cultură, deputați, experți. A fost un eveniment important și pentru localitate și pentru cultură. De asemenea, în această vară am organizat o tabără internațională de pictură, în cadrul căreia am avut drept participanți 20 de artiști plastici din țară, din România și din Ucraina. O tabără care ne-a lăsat în calitate de patrimoniu, de zestre culturală, lucrările acestor artiști plastici, pe care sperăm în curând să le expunem într-un centru multifuncțional care dorim să-l creăm la Cahul”, a mai spus viceprimarul Municipiului Cahul.
Banii europeni au fost investiți și în infrastructura culturală a Municipiului Cahul. Cele mai multe fonduri fiind alocate pentru dotarea cu echipamente moderne a Palatului de Cultură din Cahul.
„Am reușit să dotăm Sala Mare a Palatului de Cultură „Nicolae Botgros” din Cahul, care este un adevărat hub cultural, cu echipament modern de sonorizare și lumini. Este o investiție foarte importantă pentru noi. A fost achiziționat mobilier pentru organizarea diverselor activități în aer liber. Am reușit să instalăm indicatoare de informare turistică. Am elaborat tot felul de materiale de promovare și vizibilitate. S-au făcut multe lucruri și urmează să lucrăm în același ritm”, explicat Tatiana Romaniuc.
„Dezbaterea publică „Investiții UE în sectorul cultural al Republicii Moldova” este ediția a noua, realizată în cadrul proiectului „Beneficiile aderării Republicii Moldova la UE pentru om, comunitate și țară”, cu sprijinul Fundației Soros Moldova.