logo

Tatăl care și-a exploatat sexual fiica de la 6 ani, condamnat la 17 ani de pușcărie


https://www.ipn.md/ro/tatal-care-si-a-exploatat-sexual-fiica-de-la-7967_1105627.html

Bărbatul care și-a exploatat sexual fiica de la vârsta de 6 ani, inclusiv în cinci vacanțe în Ucraina și Egipt, în perioada 2018-2022, a fost condamnat la 17 ani de închisoare. De asemenea, instanța a dispus și confiscarea în folosul statului a banilor pe care inculpatul i-a primit de la un client din afara țării pentru livrarea sistematică a materialelor pornografice cu propria fiică, în sumă de peste un milion de lei. Inculpatul urmează să-i achite fiice sale 100 de mii de lei în calitate de daune morale, transmite IPN.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale precizează că inculpatul cu vârsta de peste 50 de ani a comis faptele începând din anul 2018 (când fiica avea 6 ani), până în anul 2022, inclusiv în vacanțele din străinătate. Acolo, acesta își folosea autoritatea de tată, astfel încât fiica se angaja în activități sexuale explicite care erau înregistrate foto și video. Potrivit oamenilor legii, aceste acțiuni ce constituie exploatare sexuală comercială a copilului și producerea materialelor pornografice cu minori – imagini furnizate inclusiv spre accesare contra bani pe o pagină de internet.

Iar pentru ca să o facă pe fiică să considere o normalitate producerea pornografiei și exploatarea ei sexuală, acesta o determina să vizioneze împreună materiale pornografice. De asemenea, făptașul și-a determinat fiica să întreprindă acțiuni cu caracter sexual în raport cu el. Fiica a mărturisit că tatăl o recompensa cu diverse cadouri pentru păstrarea tăcerii. Potrivit rapoartelor psihologice, victima fusese izolată de alți membri ai familiei prin influența tatălui, astfel încât acesta să poată deține controlul asupra copilului.

De asemenea, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a reținut și faptul că în 2013 bărbatul a publicat pe un site din Rusia un material pornografic și cu fiica mai mare (de 11 ani, atunci). În acest scop, acesta o fotografiase cu telefonul și distribuise online zeci de imagini cu reprezentarea organelor ei sexuale, în manieră obscenă.

Doar în anul 2023, an în care a fost reținut, făptuitorul publicase circa 270 de fotografii intime cu fiica mai mică pe rețeaua „Darknet”. El a fost reținut acum un an, iar în timpul perchezițiilor, pentru a șterge urmele faptelor ilegale comise, a aruncat peste geam două dispozitive de stocare a informației, care ulterior au fost recuperate de autorități. Pe unul din acestea, bărbatul păstrase 70 de imagini care conțineau abuz sexual contra copiilor, descărcate de pe internet.

Potrivit PCCOCS, bărbatul își recunoaște vinovăția parțial, iar acum continuă să fie în custodia statului. Fiica acestuia beneficiază în continuare de protecție și consiliere psihologică în cadrul unui Centru de plasament.

După pronunțarea sentinței de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, procurorii au contestat-o la Curtea de Apel Chișinău, cerând înăsprirea pedepsei – de la 17 la 20 ani închisoare.

Totodată, procurorii au pornit o cauză penală cu privire la clienții care au cumpărat imaginile și filmulețele pornografice de la inculpat.