logo

Tariful la gaz este una dintre bombele economice care putea să explodeze, opinie


https://www.ipn.md/ro/tariful-la-gaz-este-una-dintre-bombele-economice-care-7965_1068108.html

Tariful la gaz putea să fie una dintre bombele economice care ar fi putut să explodeze, dacă conducerea Federației Ruse nu ar fi mers în întâmpinarea cerințelor președintelui Igor Dodon de reducere a prețului pentru gazul livrat țării noastre. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova de către Ernest Vardanean, membru al Comisiei pentru mass-media și comunicare de pe lângă președinte, transmite IPN.

Potrivit lui, tariful pentru gaz putea să fie majorat încă anul trecut, dar democrații, înainte de alegerile din luna februarie, au decis să fie buni și să nu facă acest lucru. Acum, actuala guvernare și populația trebuie să acopere această diferență între tarif și cheltuieli. „Ei au arătat frumos la alegeri, au plecat de la putere, dar de răspuns trebuie să răspundem noi, populația și coaliția de guvernare. Aceasta este una dintre bombele economice care putea să explodeze, dacă conducerea Rusiei nu ar fi mers în întâmpinarea cerințelor președintelui Igor Dodon și, având în vedere că a venit o guvernare adecvată”, a menționat Ernest Vardanean. Membrul Comisiei mass-media spune că actualmente nu există riscul majorării bruște a tarifului la gaz, ceea ce trebuia să se întâmple încă anul trecut.

În opinia lui Ernest Vardanean, actualmente Federația Rusă așteaptă de la Republica Moldova previzibilitate și consolidare în plan intern. „Una fără alta nu există, știind conjunctura noastră actuală”, a menționat membrul Comisiei mass-media. Chișinăul așteaptă de la Moscova o deschidere și în continuare și în unele situații să meargă în întâmpinarea Republicii Moldova.

Fadei Nagacevschi, consilierul Președintelui Parlamentului, consideră că s-a încheiat etapa când autoritățile pot să desfășoare o politică externă unilaterală și este îmbucurător faptul că actuala guvernare este deschisă să poarte discuții și cu Estul, și cu Vestul. Totodată, Fadei Nagacevschi spune că există deschidere atât din partea Guvernului, cât și a Parlamentului și a Președinției privind reglementarea transnistreană. „Orice concept care va fi propus va trebui să fie consultat foarte bine cu cetățenii pentru că trebuie să existe înțelegerea acestuia”, spune juristul.