logo

Tarifele pentru serviciile medicale vor fi revizuite


https://www.ipn.md/ro/tarifele-pentru-serviciile-medicale-vor-fi-revizuite-7967_1033809.html

Tarifele pentru serviciile medico-sanitare urmează să fie revizuite de către Guvern. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost adoptat joi, 6 aprilie, de către Parlament, transmite IPN.

În termen de 30 de zile din data adoptării prezentei hotărâri, Guvernul urmează să opereze modificări și ajustări în Metodologia de calculare a tarifelor la serviciile medico-sanitare contra-plată.

Autorii proiectului sunt un grup de deputați ai Partidului Comuniștilor. Oxana Domenti a spus că există premise ca unele tarifele să fie reduse. În nota informativă se menționează că proiectul de hotărâre a fost înaintat ținându-se cont de spectrul limitat al serviciilor incluse în programul unic de asigurare obligatorie de asistență medicală, dar și de alți factori care determină populația să apeleze la serviciile medicale cu plată.

Tarifele pentru serviciile medico-sanitare au fost majorate în luna februarie prin decizie de Guvern, în unele cazuri și de zece ori. Ministerul Sănătății menționa atunci că argumentele care au stat la creșterea tarifelor sunt sporirea calității serviciilor medicale și a eficienței tratamentului prin modernizarea tehnologică a spitalelor. Pe de altă parte, în raportul de expertiză al CNA asupra hotărârii elaborate de Ministerul Sănătății se constată o majorare excesivă și neargumentată la unele tipuri de servicii medicale.