logo

Tarifele la gaze vor rămâne cele de acum, directorul ANRE


https://www.ipn.md/ro/tarifele-la-gaze-vor-ramane-cele-de-acum-directorul-anre-7967_985844.html

Populaţia va plăti în continuare pentru consumul de gaze naturale în baza tarifelor majorate în luna mai. „Preţul va rămâne acelaşi, nu se va micşora, pentru că reglementarea sectorului energetic nu se face în judecată, ci de Agenţia Naţională de Reglementare în Energetică (ANRE)”, a declarat directorul general al instituţiei, Victor Parlicov. Directorul ANRE a fost solicitat de Info-Prim Neo să spună ce tarif va fi indicat în facturile pe care le va primi populaţia, după ce Curtea Supremă de Justiţie a dat dreptate Partidului „Moldova Unită” în procesul împotriva Agenţiei. Colegiul civil şi de contencios administrativ al CSJ a casat în această săptămână încheierea Curţii de Apel Chişinău din 15 septembrie, prin care a fost scoasă de pe rol cererea de chemare în judecată depusă de “Moldova Unită” şi a menţinut în vigoare decizia aceleiaşi instanţe, pronunţată cu 2 zile mai devreme, la 13 septembrie, prin care deciziile ANRE de majorare a tarifelor la gaze şi energia termică au fost suspendate. „Deocamdată nu există un titlu executoriu pentru decizia anunţată de Curtea Supremă. Şi chiar dacă va apărea acest titlu executoriu, noi absolut imediat repunem aceleaşi tarife în funcţie cu o altă decizie”, a declarat pentru Info-Prim Neo directorul ANRE. Victor Parlicov a menţionat că instanţa de judecată poate să se refere doar la modul în care s-a luat decizia, la procedură. „Nu ne opunem unei decizii a Curţii, dar putem să luăm măsurile noastre interne. Acestea sunt tarifele reale şi noi trebuie să le achităm”, a subliniat Victor Parlicov. „Domnul Vladimir Ţurcan (liderul Partidului „Moldova Unită”) să-şi facă capital politic în altă parte, nu pe seama ANRE”, a adăugat directorul ANRE. Şi SA „Moldovagaz” a luat atitudine faţă de decizia CSJ. Potrivit furnizorului, prejudiciul zilnic de pe urma suspendării majorărilor tarifelor poate ajunge la 2 milioane de lei, ceea ce va afecta procesul de achitare pentru importul de gaze de la SAD „Gazprom” şi va constitui un pericol real pentru securitatea energetică a statului. Tarifele după majorările operate de ANRE în ianuarie şi mai sunt de 821 de lei pentru o gigacalorie de agent termic şi 4,1 lei pentru un metru cub de gaze, în cazul unui consum lunar de până la 30 de metri cubi, sau 4,56 lei, pentru consumul care va depăşi 30 de metri cubi.