logo

Târg de proiecte şi concert în aer liber la Chişinău de Ziua Cooperării Europene


https://www.ipn.md/ro/targ-de-proiecte-si-concert-in-aer-liber-la-chisinau-de-ziua-cooperarii-europene-7967_1007764.html

Moldova s-a alăturat iniţiativei Comisiei Europene de a sărbători Ziua Cooperării Europene. Pe 20 septembrie la Chişinău va fi organizat un târg de proiecte şi un concert în aer liber cu participarea artiştilor autohtoni şi din România, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Programului Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova, scopul evenimentului este de a aduce în atenţia comunităţilor aflate de o parte şi de alta a graniţelor rezultatele proiectelor de cooperare transfrontalieră.

Cu ocazia Zilei Cooperării Europene, în judeţul Suceava, România, va fi organizată o parada stradală a porturilor tradiţionale, iar la Odesa, Ucraina – Ziua Uşilor deschise la mai multe muzee.

Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 este finanţat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat şi cofinanţat de statele participante în program.