„Talent Plus” - revista de formare a tinerelor talente
https://www.ipn.md/ro/talent-plus-revista-de-formare-a-tinerelor-talente-7967_979536.html
Asociaţia Copiilor Dotaţi din Moldova a lansat revista „Talent Plus”, o revistă despre şi pentru tinerele talente. Prin această publicaţie Asociaţia îşi propune promovarea copiilor şi tinerilor talentaţi, care vor apărea alături de nume consacrate, transmite Info-Prim Neo.
Redactorul-şef al revistei, Tamara Cristei, spune că ideea revistei este de a ajuta în special despre copii talentaţi care nu au posibilitatea să se promoveze.
„Revista este inedită prin faptul că este o revistă a copiilor care nu au posibilitate să se formeze şi să se promoveze. Revista conţine numeroase rubrici despre talente şi un poster al personalităţilor artistice din republică”.
„Ne dorim să publicăm în revistă adevăraţii oameni de talent, să descrie din experinţa proprie cum e calea de formare a personalităţii şi succesului”, spune redactor-şef al revistei.
Lucia Mârza, preşedintele Asociaţiei Copii Dotaţi din Moldova spune că pe parcursul a opt ani au sprijinit mai mulţi tineri care şi-au dorit ca rezultatele lor să ajungă pe scena mare. „Astfel, prin această revistă am făcut posibil ca aceşti copii să se afirme”. Asociaţia are ca obiectiv de bază încadrarea tinerelor talente, iar pe copertă apar cei care fac parte din Asociaţie.
Revista a fost editată în 1500 de exmplare şi se află în vânzare în toate chioşcurile Moldpress, la preţul de 20 de lei.