 |
|
| Dionis Cenuşa | |
Autorităţile moldoveneşti insistă pe ideea că europenii au susţinut guvernul de la Chişinău în cadrul Consiliului de Asociere Uniunea Europeană-Moldova, reunit la Bruxelles pe 14 martie. Această afirmaţie este adevărată doar parţial. Astfel, în linii mari, partea europeană a salutat mai multe acţiuni întreprinse recent de către guvernare. Pe de altă parte, însă, UE nu a renunţat deloc la solicitarea „reformelor şi rezultatelor tangibile”, în special în sectoarele problematice precum justiţia, anti-corupţia sau liberalizarea pieţii media. Aşadar, europenii văd cu ochi buni paşii făcuţi de către autorităţi, dar aceasta nu este, deocamdată, suficient pentru a reduce gradul de scepticism faţă de guvernarea de la Chişinău.
Deşi rezultatul Consiliului de Asociere a fost per ansamblu pozitiv pentru guvernarea de la Chişinău, acesta s-a pierdut pe fundalul criticii adresate premierului Pavel Filip şi delegaţiei oficialilor moldoveni. Atât la Bruxelles, cât şi la Chişinău, încrederea faţă de reprezentanţii guvernării şi exponenţii Partidului Democrat este extrem de scăzută. Prin urmare, autorităţile moldoveneşti sunt expuse unor presiuni enorme din partea opoziţiei politice, civice şi mass-media de la Chişinău, dar şi celei politice din cadrul Parlamentului European. Unica modalitate de a schimba percepţia negativă este desfăşurarea reformelor până la capăt, dar şi implicarea societăţii civile în procesul de monitorizare şi confirmare a progresului atins, aspecte evidenţiate în cadrul Consiliului de Asociere de la Bruxelles.
Importanţa Consiliului de Asociere UE-Moldova
În condiţiile unei izolări politice în interiorul ţării, dar şi în exterior, guvernarea avea nevoie de reuniunea Consiliului de Asociere de la Bruxelles pentru a sparge gheaţă în raport cu Bruxelles. Asta se întâmplă la distanţă de câteva săptămâni de la Concluziile aspre ale Consiliului UE din 15 februarie 2016, în care europenii au criticat masiv guvernarea pentru lipsa reformelor, fie lentoarea acestora.
În contextul Consiliului de asociere, premierul Filip a realizat prima sa vizită oficială la Bruxelles. Aceasta explică timiditatea, dar şi nervozitatea vizibilă, a oficialului moldovean în cadrul întrevederilor cu oficialii europeni la Bruxelles. Cu toate acestea, la întoarcere în Moldova, Pavel Filip s-a axat strict pe aspectele pozitive ale discuţiilor cu europenii, evitând să spună detalii despre „duşul rece” de întrebări primit din partea parlamentarilor europeni. Aceştia, spre deosebire de Comisia Europeană şi Consiliul UE, au criticat frontal agenda politică a guvernării de la Chişinău, punând la îndoiala sinceritatea acesteia din cauza conexiunilor guvernării cu oligarhul Vladimir Plahotniuc. Pe lângă Partidul Popular European, unde PLDM are statut de membru observator, oficialii moldoveni au primit mustrări din partea eurodeputaţilor care reprezintă Social Democraţii Europeni, cu care PDM este înrudit politic datorită statutului de membru asociat în cadrul Partidului Socialist European.
Particularităţile neobservate ale Consiliului de Asociere
Rezultatele Consiliului de Asociere au fost discutate pe larg în spaţiul public moldovenesc. Cu toate acestea, anumite aspecte importante au fost eclipsate.
În primul rând, trebuie să remarcăm faptul că reuniunea Consiliului a avut loc doi ani la rând la Bruxelles. Deşi iniţial se presupunea că oficialii europeni vor vizita Chişinăul, în final s-a optat pentru Bruxelles. Decizia dată a fost convenită de ambele părţi, atât europenii, cât şi oficialii moldoveni fiind avantajaţi. Or, europenii şi-au menţinut distanţa faţă de guvernarea de la Chişinău, limitând la maxim transferul de imagine şi, respectiv, de legitimitate către PDM şi aliaţii lor politici. Totodată, oficialii moldoveni i-au ţinut pe europeni mai departe de întrevederile cu opoziţia, protestatarii şi reprezentanţii societăţii civile, care ar fi denaturat impactul Consiliului de Asociere.
În al doilea rând, merită să atragem atenţia la textul echilibrat al comunicatului de presă publicat după Consiliul de Asociere. Evident, textul reflectă poziţia comună a Bruxelles-ului şi a Chişinăului şi nicidecum nu punctul de vedere separat al europenilor. De aceea, la citirea textului se observă combinarea constatărilor pozitive, formulate de comun acord (UE-Moldova) cu unele poziţii mai critice legate de pluralismul mass-media, justiţie, anti-corupţie, care aparţin strict UE. Pe lângă numeroasele îngrijorări şi obiecţii, europenii au venit cu o singură apreciere legată de adoptarea Legii procuraturii, solicitând în acelaşi context implementarea cu bună credinţă a acesteia.
Nu în ultimul rând, dacă e să comparăm comunicatul celei de-a doua reuniuni a Consiliului de Asociere cu textul adoptat după prima reuniune din martie 2015, depistăm deteriorarea dispoziţiei UE faţă de autorităţile moldoveneşti. Astfel, în 2016, atitudinea UE este mai obiectivă, mai bine documentată şi profundă, dar şi mai sceptică faţă de Chişinău. De asemenea, în 2016, observăm cerinţe mai mari faţă de autorităţi, referinţe la rolul societăţii civile, revendicări bine închegate, dar şi un accent puternic pe importanţa dialogului politic şi a promovării intereselor cetăţenilor.
Ce lipseşte în comunicatul Consiliului de Asociere
Din documentul prezentat la finalizarea Consiliului de Asociere lipsesc câteva aspecte importante. Printre acestea se numără faptul că, europenii au trecut cu vederea decizia Curţii Constituţionale din 4 martie, care restabileşte procedura de alegere directă a preşedintelui de către cetăţeni. Bineînţeles, decizia Curţii are un impact major asupra stabilităţii politice, dar politizarea acesteia a generat multe suspiciuni în Moldova şi în rândul europenilor. În consecinţă, UE a preferat să omită această decizie din textul formulat după şedinţa Consiliului de Asociere.
De asemenea, în text nu se menţionează nimic despre cazurile de judecată ale ex-premierului Vlad Filat şi „grupului Petrenco”. Cu mai multe ocazii, Delegaţia UE de la Chişinău, dar şi diverşi oficiali europeni aflaţi în vizită la Chişinău, au cerut ca procesele de judecată să fie transparente şi corecte. Cel mai degrabă, europenii consideră că accentul trebuie pus pe reformarea justiţiei, iar asta va duce la eliminarea neregularităţilor existente în sistem, inclusiv cele legate de Filat şi Petrenco.
La fel, lipsesc careva promisiuni sau condiţionări concrete vizavi de posibilitatea dezgheţării asistenţei financiare bugetare directe a UE, anterior legată de semnarea unui Acord cu FMI. Unicul lucru clar promis de către europeni în cadrul Consiliului de Asociere este continuarea asistenţei tehnice (misiuni de evaluare şi delegarea de consilieri) şi a sprijinului pentru proiecte tematice, în care UE controlează nemijlocit cum se cheltuiesc banii. Acest context favorizează europenii, cu condiţia că vor identifica modalităţi ingenioase de a promova rezultatele proiectelor finanţate, restabilindu-şi astfel imaginea în Moldova.
În loc de concluzie…
Paşii pozitivi întreprinşi de către guvernarea de la Chişinău şi recunoscuţi de către europeni în cadrul Consiliului de Asociere nu sunt suficienţi pentru a restabili încrederea UE. Autorităţile sunt însă motivate să îndeplinească Foaia de parcurs, cu peste 60 de acţiuni, până la finele lunii iulie 2016.
Pe moment, guvernarea mizează pe faptul că reformele promovate în cadrul Consiliului de Asociere UE-Moldova ar putea produce efectul „bulgărului de zăpada”, europenii fiind astfel constrânşi să recompenseze guvernarea. Tactica europenilor pare să răstoarne planurile oficialilor moldoveni, deoarece aceştia vor să vadă rezultatele obţinute la aplicarea legilor şi nu doar adoptarea lor. De regulă, rezultatele anumitor legi pot fi observate în cel puţin 1-2 ani. Fapt ce înseamnă că UE vrea rezultate livrate cât mai devreme posibil, adică reforme implementate acum şi aici. Între timp, UE intenţionează să potenţeze societatea civilă, care ajută la verificarea calităţii implementării legislaţiei, dar şi exercită presiuni adiţionale asupra guvernării. Aceste acţiuni limitează terenul de manevră al autorităţilor, cărora le este tot mai greu să mimeze reformele. În această situaţie, soarta reformelor depinde de următoarele aspecte: Până unde UE poate face presiuni asupra guvernării? Cât de credibilă şi eficientă este societatea civilă? Dar şi cât de mult este gata să cedeze sistemul politic existent şi beneficiarii acestuia?
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.