logo

Taberele de odihnă vor primi primii copii peste o lună


https://www.ipn.md/ro/taberele-de-odihna-vor-primi-primii-copii-peste-o-luna-7967_1012266.html

Până la 22 mai, instituţiile de resort vor finaliza lucrările de pregătire a taberelor de odihnă şi întremare a sănătăţii copiilor şi adolescenţilor, inclusiv a celor cu sejur de zi. Tot până la acea dată taberele vor fi dotate cu inventarul şi utilajul necesar. Pe lângă bilete de odihnă repartizate de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale li se recomandă să acorde gratuit până la 25% din totalul biletelor repartizate în tabere, transmite IPN.

Potrivit unui proiect al Ministerului Educaţiei, de bilete gratuite în taberele de odihnă vor beneficia copiii orfani, cei din familii monoparentale, din familii defavorizate, copiii din familii cu 3 şi mai mulţi copii; copii aflaţi sub tutelă/curatelă etc. Celelalte bilete repartizate de către administraţiile publice vor fi comercializate părinţilor cu 10-20% din preţul cost.

În baza Protocolului de colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi  Sportului din România, Ministerul Educaţiei de la Chişinău va asigura 100 de bilete şi va suporta cheltuielile de transportare tur-retur pe teritoriul Republicii Moldova pentru elevii din România.

De asemenea, Ministerul Educaţiei va asigura 300 bilete pentru elevii din instituţiile de învăţământ din partea stângă a Nistrului şi oraşul Bender, subordonate ministerului. Urmare a deciziei comune a Grupului de experţi pe domeniul educaţiei, ministerul va asigura încă 100 bilete şi cheltuieli de transportare tur-retur până la destinaţie pentru copiii din alte instituţii de învăţământ din partea stângă a Nistrului şi oraşul Bender, care vor beneficia de odihnă şi întremare a sănătăţii în taberele de odihnă din ţară.

Costurile pentru o zi de şedere în taberele de odihnă şi întremare a sănătăţii vor fi de 138,32 lei, în taberele şcolilor sportive pentru copii şi juniori – 145,94 lei. O zi  în taberele cu sejur de zi va costa 92,57 lei.