Sute de persoane au fost cuprinse de agiotajul creat artificial în campania de redobândire a cetăţeniei române
https://www.ipn.md/ro/sute-de-persoane-au-fost-cuprinse-de-agiotajul-creat-artificial-in-campania-de-r-7967_961095.html
Sute de oameni fac, zilnic, coadă la ghişeele de la Poşta Centrală din capitală pentru a expedia pe adresa Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău scrisori recomandate cu cereri de programare pentru depunerea actelor de redobândire a cetăţeniei româneşti.
Reporterul Info-Prim Neo a încercat să afle motivul agiotajului, însă majoritatea persoanelor prezente la Poşta Centrală nu a putut oferi vreo explicaţie, explicând aglomeraţia doar prin faptul că „toţi au decis simultan să obţină cetăţenia română”.
O tânără a declarat, solicitând anonimatul, că a tot amânat această procedură în speranţa producerii unor schimbări în R. Moldova, însă situaţia a degradat din rău în mai rău, astfel încât a decis că doar prin dobândirea cetăţeniei române „îşi va putea crea un viitor”.
Prezentă şi ea în rândul numeros, o femeie în vârstă a declarat că a decis să obţină cetăţenia română „pentru a deveni cetăţean al Europei unite”. În sprijinul acestei idei, mai multe persoane au declarat că speranţele lor de viitor sunt legate de România, nu de R. Moldova.
Anterior, postul de radio „Vocea Basarabiei” (VB) anunţa despre o campanie iniţiată de persoane necunoscute, şi chiar reprezentanţi ai unei formaţiuni politice, de colectare contra plată a cererilor de redobândire a cetăţeniei româneşti, vehiculându-se expirarea în curând a termenului-limită de acceptare a dosarelor respective. În cadrul unei emisiuni la acelaşi post de radio, viceconsulul român Lucian Stănică a declarat că misiunea diplomatică a României la Chişinău îşi declină orice implicare în campania respectivă.
Viceconsulul a confirmat că numărul cererilor privind depunerea dosarelor de redobândire a cetăţeniei româneşti a crescut simţitor în ultimul timp. Doar pe parcursul săptămânii trecute, la adresa Consulatului au venit circa 30 mii de cereri. Diplomatul a declarat că nu înţelege urgenţa acestei campanii, deoarece în viitorul apropiat nu se prevede stoparea procesului de redobândire a cetăţeniei României, început în 2003.
Presa românească a anunţat că, până la sfârşitul anului curent, Parlamentul român va vota o nouă lege a cetăţeniei şi o nouă lege referitoare la românii de peste hotare.