logo

Susţinătorii unirii cu România au manifestat împotriva vizitei lui Rogozin la Chişinău


https://www.ipn.md/ro/sustinatorii-unirii-cu-romania-au-manifestat-impotriva-vizitei-lui-rogozin-7965_1007521.html

Protest în faţa Guvernului. Susţinătorii unirii cu România, în număr de circa 50 de persoane, au manifestat împotriva vizitei vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, în Republica Moldova. Potrivit protestatarilor, oficialul rus vine cu intenţii rele, iar scopul final ar fi stoparea drumului european al ţării, transmite IPN.

„Rogozin nu vrea să încurajeze drumul nostru european. Vrea ca noi să rămânem în sfera de influenţă rusească, unde nu ne putem dezvolta, unde nu putem avea un viitor şi o societate democratică”, a spus preşedintele PNL, Vitalia Pavlicenco.

Borin Găină, din Orhei, a insistat că poporul moldovenesc nu are nevoie de vizita unui astfel de oficial. „Să se ducă să facă ordine în Rusia. Acolo sunt sate unde oamenii mor de foame, să aibă grijă de economia Rusiei şi să lase în pace treburile ţării noastre”, a mai spus bărbatul.

Un alt manifestant, Leonid Bâcu, crede că astfel de oficiali ruşi trebuie declaraţi duşmani şi nu prieteni ai Republicii Moldova. „Noi vrem să vină oaspeţi din Rusia, dar să vină reprezentanţi ai poporului rus, ai culturii ruseşti, nu cozile astea de topor”, a mai spus bărbatul.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Veteranilor de Război 1992 „Tiras–Tighina”, Anatolie Caraman, Dmitri Rogozin, în timpul războiului de la Nistru, a luptat împotriva poporului moldovenesc. „Noi cerem ca acest oficial să fie declarat de către conducerea ţării drept persona non grata”, a spus Anatolie Caraman.

Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, efectuează o vizită oficială la Chişinău luni, 2 septembrie. În după-amiaza zilei, oficialul rus va avea întrevederi cu demnitari şi oficiali de stat. Pe 3 septembrie, Dmitri Rogozin se va deplasa la Tiraspol, unde va participa la ceremonia de lansare a construcţiei unui spital construit din banii Federației Ruse.