logo

Susținători ai Partidului Politic Șor cer demisia Maiei Sandu


https://www.ipn.md/ro/sustinatori-ai-partidului-politic-sor-cer-demisia-maiei-sandu-7965_1088619.html

Susținători ai Partidului Politic Șor, majoritatea de vârsta a treia, au cerut demisia președintelui Maia Sandu la un protest organizat astăzi în fața Președinției. Manifestanții au acuzat-o pe ștatului că nu ar întreprinde nimic pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, transmite IPN.

Deputata Partidului Politic Șor, Marina Tauber, a afirmat că lumea este obosită de scumpiri și de incompetența Maiei Sandu și a echipei guvernamentale. „A venit timpul ca Maia Sandu să plece împreună cu gașca ei de bandiți”, a spus parlamentara.

Marina Tauber a adăugat că Partidul Politic Șor face tot posibilul ca să fie create condiții mai bune de trai și face în fiecare zi pași spre o viață mai bună, „dar cei de la guvernare fac doar pași înapoi”. „Îi dăm ultimatum Maiei Sandu să plece. Dacă nu va pleca, înseamnă că va fi scoasă forțat din această clădire”, a declarat Marina Tauber.

Serghei Burduji, consilier municipal din partea Partidului Politic Șor, a spus că oamenii trăiesc, pe zice trece, tot mai greu și mai greu. Dacă acum nu se va sta la straja apărării intereselor familiilor, oamenilor în etate, persoanelor cu dizabilități, toți vor rămâne fără viitor. Cei de la guvernare au promis tuturor o viață mai bună, dar și-au făcut-o bună doar lor. Consilierul municipal a mai spus că guvernanții folosesc criza refugiaților pentru a-și face PR politic. Ajutoarele pentru refugiați se pierd pe drum și nu ajung la destinație, la oamenii care au nevoie, iar asta demonstrează că la guvernare sunt niște corupți, a adăugat Serghei Burduji.

Contactată de IPN, șefa Direcției informare și comunicare cu mass-media a Președinției, Liliana Anghel, a declarat că Președinția nu va comenta manifestația Partidului Politic Șor din fața Președinției.