logo

Suprafaţa operaţională a Gării Auto Nord a fost dublată


https://www.ipn.md/ro/suprafata-operationala-a-garii-auto-nord-a-fost-dublata-7967_1015348.html

Suprafaţa operaţională a Gării Auto Nord din Chişinău a fost dublată, iar călătorii vor avea la dispoziţie un peron nou pentru plecări/sosiri şi o parcare pentru transport privat. Ministrul transporturilor şi infrastructurii drumurilor Vasile Botnari, aflat în inspecţie, a anunţat că peronul va fi finalizat până la sfârşitul lunii octombrie, transmite IPN.

„Autogara de Nord are solicitări din partea transportatorilor mult mai mari decât putea deservi şi se impunea deja de mai mult timp extinderea capacităţilor. Din acest motiv existau nemulţumiri din partea transportatorilor, care aveau timp limitat pentru îmbarcarea pasagerilor. În acelaşi timp, cele 1,2 hectare nu erau utilizate, devenind o adevărată gunoişte”, a declarat Vasile Botnari după ce a inspectat lucrările efectuate.

Investiţia pentru prima etapă a proiectului de modernizare şi extindere a Gării Nord se ridică la 8 milioane de lei, fiind efectuată din sursele proprii ale întreprinderii aflate în subordinea ministerului.

„Anul acesta, vom finaliza prima etapă a proiectului, iar către anul viitor vom extinde infrastructura gării şi vom construi o nouă clădire cu sală de aşteptare, ghişee, utilităţile publice etc. Pentru aceasta vom apela şi la credite, costul investiţiei fiind estimat la 13 milioane de lei”, a mai spus Vasile Botnari.

Proiectul de extindere a Gării Nord a fost lansat în iunie anul curent. Până la acest moment, a fost construită o parcare de 240 de locuri pentru transportul privat, un peron cu 22 de locuri de plecare/sosire  pentru rutele internaţionale, iar până la finele lui octombrie peronul va fi acoperit, astfel ca pasagerii să poată debarca direct sub acoperiş. Vor apărea şi noi ghişee de bilete, dispecerat.