logo

Sunt premiaţi autorii celor mai bune anchete realizate în cadrul unui curs intensiv de promovare a jurnalismului de investigaţie


https://www.ipn.md/ro/sunt-premiati-autorii-celor-mai-bune-anchete-realizate-in-cadrul-unui-curs-inten-7967_969225.html

Anastasia Nani, Iulia Buzenco şi Victor Gotişan sunt autorii celor mai bune trei investigaţii realizate în cadrul cursului intensiv „Promovarea şi dezvoltarea jurnalismului de investigaţie în combaterea corupţiei”. Decernarea diplomelor, premiilor şi certificatelor de participare a avut loc vineri, 11 aprilie, în cadrul unei mese rotunde organizate cu ocazia încheierii oficiale a cursului, transmite Info-Prim Neo. Pe parcursul a patru luni 11 tineri jurnalişti au avut posibilitatea să participe la un curs intensiv de investigaţie, finalitatea căruia a fost scrierea unor anchete reportericeşti care au scos în vileag acte de corupţie, spălarea de bani publici, precum şi acţiunile de mituire la nivelul oficialilor şi a funcţionarilor publici. Participanţii au fost asistaţi şi ghidaţi de către doi formatori cu experienţă în domeniul jurnalismului de investigaţie – Alina Radu, director al „Ziarului de Gardă” şi Vitalie Dogaru, coordonator academic la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism. De asemenea, participanţii la curs au beneficiat de asistenţă juridică şi metodologică din partea specialiştilor autohtoni, dar şi experţi din străinătate. Potrivit formatorilor, dar şi a participanţilor, jurnalismul de investigaţie din R. Moldova este încă în curs de formare. În plus, potrivit participanţilor, este foarte greu să realizezi o investigaţie amplă, atâta timp cât accesul la informaţie este limitat şi atâta timp cât există o evidentă opacitate din partea oficialităţilor atunci când jurnaliştii solicită informaţia necesară ce ţine de activitatea Parlamentului, Guvernului sau a altor structuri oficiale. Prezent la eveniment, Petru Macovei, directorul Asociaţiei Presei Independente (API), a spus că acest curs este unul binevenit care ar putea încuraja pe viitor alţi jurnalişti în realizarea unor anchete reportericeşti bine documentate. Drusilla Menaker, consultant superior pe probleme media din cadrul IREX, a salutat voinţa şi îndrăzneala jurnaliştilor şi i-a încurajat pe aceştia să persevereze în continuarea în realizarea investigaţiilor. Potrivit sursei citate, cu cât mai mulţi jurnalişti vor realiza anchete reportericeşti, cu atât ai multe acte de corupţie vor fi descoperite. Proiectul intensiv de investigaţie a fost organizat de Consiliul pentru Cercetări şi Schimburi Internaţionale (IREX), prin intermediul programului Consolidarea Capacităţii de Monitoring a Societăţii Civile(CCMSCM) în R. Moldova. Scopul general al CCMSCM constă în consolidarea capacităţilor de monitorizare şi advocacy a organizaţiilor societăţii civile şi mass-media din R. Moldova pentru a contribui la prevenirea şi combaterea corupţiei. Programul în cauză este administrat de Agenţia Statelor Unite Pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) în cadrul Programului Preliminar de Ţară (TCP) a Corporaţiei Provocările Mileniului (MCC) pentru Republica Moldova. Programul este implementat de Academia pentru Dezvoltare Educaţională (AED), organizaţie cu sediul în SUA, cu susţinerea tehnică din partea Consiliului pentru Cercetări şi Schimburi Internaţionale (IREX).