Sunt necesare eforturi suplimentare pentru a-i aduce în fața justiției pe autorii schemelor frauduloase din sectorul bancar, financiar și de asigurări din Moldova
Chișinău, Moldova. 16 noiembrie 2022 – Comitetul Consultativ Independent Anticorupție (“Comitetul” sau “CCIA”) lansează versiunea în limba rusă a primului său raport, publicat în iulie 2022 – “REPUBLICA OFFSHORE”: Analiza factorilor care au contribuit la frauda sistemică și spălarea banilor în sectorul bancar, de asigurări și financiar din Moldova. Acesta prezintă o analiză comprehensivă a corupției în sistemul financiar, bancar și de asigurări, examinată în contextul mai larg al fraudei sistemice din aceste domenii, delapidare și spălare de bani. Raportul detaliază numeroasele moduri în care modificările legislative, numirile dubioase ale șefilor de instituții, lipsa unei independențe reale a instituțiilor de supraveghere și absența unor acțiuni mai puternice în ceea ce privește semnalele de avertisment, au dus la ceea ce se numește un „stat capturat”.
Raportul oferă recomandări clare și realizabile cu privire la reforma sistemului de justiție și financiar, precum și modificări legislative atât de necesare, care vizează prevenirea schemelor criminale, cunoscute în general sub denumirea de „Atacuri raider”, „Laundromat” și „Furtul miliardului”. Din luna iulie și până în prezent, autoritățile Republicii Moldova și reprezentanții sectorului privat au întreprins mai multe acțiuni lăudabile pentru a aborda principalele probleme prezentate în raport.
La sfârșitul lunii iulie 2022, un grup de deputați din Parlamentul Republicii Moldova au inițiat procesul de implementare a mai multor recomandări din raportul CCIA. Aceștia s-au angajat să modifice legislația națională pentru a preveni reapariția schemelor de spălare a banilor, care anterior au dus la prăbușirea sistemului bancar național.
Reprezentanții CCIA au avut o serie de întâlniri cu autoritățile responsabile în scopul implementării recomandărilor din primul raport care asigurat că se depun eforturi pentru identificarea celor mai bune soluții pentru implementarea recomandărilor din raport.
Pașii fermi întreprinși de comunitatea internațională au fost, în egală măsură cruciali. CCIA salută sancțiunile recente impuse de Trezoreria S.U.A. împotriva oligarhilor fugari Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, complicilor acestora și altor persoane. Recent, Comisia pentru Situații Excepționale din Republica Moldova a aprobat un mecanism de monitorizare a acțiunilor persoanelor incluse în lista de sancțiuni a SUA.
Perioadele de instabilitate creează oportunități enorme de corupție, pe care unii ar putea să le exploateze în beneficiul lor, dăunând unui număr mare de cetățeni. Deși au fost luate măsuri pentru a contracara factorii care duc la fraudă și spălarea banilor, mai sunt multe de făcut, iar unele vulnerabilități rămân insuficient abordate.
CCIA lansează versiunea în limba rusă a primului său raport, pentru a face constatările și recomandările reportului accesibile unui grup mai mare de cetățeni, rezidenți, oaspeți ai Republicii Moldova care doresc să se familiarizeze cu acestea, indiferent de limba lor maternă. Vrem să menținem locuitorii acestei țări informați cu privire la progresul reformelor anticorupție și să punem presiune asupra factorilor de decizie din Moldova. CCIA își asumă responsabilitatea de a urmări cu periodicitate regulată modul în care recomandările sale sunt implementate de autoritățile relevante, pentru a analiza progresele înregistrate. La 28 noiembrie 2022, Comitetul va publica cel de-al doilea raport de evaluare a stării arhitecturii instituțiilor anticorupție din Republica Moldova.
“REPUBLICA OFFSHORE”: Analiza factorilor care au contribuit la frauda sistemică și spălarea banilor în sectorul bancar, de asigurări și financiar din Moldova este disponibil în engleză, în română, și în rusă.
Pentru informații suplimentare referitoare la Comitet, vă rugăm să accesați pagina web a CCIA la www.ccia.md sau să-l contactați pe Ion Guzun, Director al Secretariatului Comitetului Independent Anticorupție, la contact@ccia.md.
__________________________________________________________________
Despre Comitetul Consultativ Independent Anticorupție
Comitetul Consultativ Independent Anticorupție (CCIA) a fost înființat în iunie 2021, prin decret prezidențial, este o structură independent, alcătuită din experți internaționali din domeniul anti-corupției și conex și reprezentanți ai societății civil din Moldova. CCIA are misiunea de a analiza problemele sistemice de corupție mare ce afectează instituțiile de stat și de a îmbunătăți capacitatea acestora de a implementa măsuri anticorupție.
Comitetul analizează informații, elaborează și publică rapoarte care conțin recomandări ce au ca scop optimizarea eficienței eforturilor anticorupție din țară. Ulterior, Comitetul evaluează gradul de implementare a recomandărilor de către instituțiile de stat și actorii vizați, făcându-și publice aprecierile.
Misiunea CCIA este de a consolida înțelegerea Republicii Moldova cu privire la problemele generale și specifice în ceea ce privește corupția mare și să sporească capacitatea statului de a lua măsurile corespunzătoare pentru a îmbunătăți viața cetățenilor din Republica Moldova.