logo

Summitul Comunității Politice Europene - semnale pentru reintegrarea Republicii Moldova și integrarea țării în UE. Dezbaterea IPN.


https://www.ipn.md/ro/summitul-comunitatii-politice-europene-semnale-pentru-reintegrarea-republicii-mo-8004_1097612.html

Deși nu s-a vorbit nemijlocit despre securitatea Republici Moldova, la summitul Comunității Politice Europene de la Bulboaca au fost transmise numeroase mesaje legate de domeniul securității, despre modul în care se reconfigurează securitatea la nivel regional și în special în Europei de Est. Astfel, securitatea Republicii Moldova, reintegrarea ei și integrarea în UE, urmează a fi influențată de deciziile ce se vor lua pentru restabilirea păcii pe continentul european. Opinii în acest sens au fost exprimate în cadrul dezbaterii publice cu genericul „Summitul Comunității Politice Europene - semnale pentru reintegrarea Republicii Moldova și integrarea țării în UE”, organizată de Agenția de presă IPN.



„Din declarațiile pe care le-am desprins în contextul discuțiilor la Summitul CPE am auzit deseori vorbindu-se despre conflicte, despre modul în care urmează să fie protejată securitatea regională. A contat mult modul în care au fost transmise mesaje către Federația Rusă că UE este solidară și unită pentru a face față acestor amenințări și vulnerabilități. Am auzit mesaje în care s-au lansat idei de a oferi expertiză, mesaje despre modul în care trebuie să ne protejăm împotriva anumitor dezinformări și propaganda mediatică, dar și mesaje ce țin de protejarea cetățenilor, reziliența la evenimentele care se produc. Deci, a fost un summit cu mesaje politice. Eu cred că noi deja am trecut testul în care cetățenii din stânga Nistrului cunosc care ar fi beneficiile aderării la Uniunea Europeană”, a declarat Cristina Lesnic, fost vicepremier pentru reintegrare al Republicii Moldova.



Fostul vicepremier pentru reintegrare al Republicii Moldova, director al Asociației Inițiativa pentru Pace, Alexandru Flenchea spune că un mesaj important a fost transmis pentru Moscova, și anume, prin decizia de a organiza a doua ediție a Summitului CPE în Republica Moldova a fost transmis un semnal că Europa privește Republica Moldova ca o parte a comunității europene, chiar dacă nu este membru al Uniunii Europene la moment.

„Să nu uităm că pentru cel puțin o zi, Republica Moldova, ca gazdă a tuturor liderilor europeni, a devenit efectiv într-o mare măsură parte a spațiului de apărare, de securitate euroatlantic, am avut avioane NATO care au monitorizat spațiul aerian al Republicii Moldova. Desigur, sunt lucruri pe care nu le cunoaștem, nu putem să le știm și nu o să le știm, dar cu siguranță au fost și planuri și protocoale de măsuri de răspuns în cazul de riscuri de securitate, incidente de securitate. Deci, de fapt în acea zi Republica Moldova era protejată și apărată de comunitatea euroatlantică, de UE și NATO, ca parte a acestor comunități, deci, e un precedent. Ziua a trecut fără incidente de securitate, dar cred că au fost multe experiențe noi și utile pentru ambele părți și cred că au fost și lecții învățate în acest sens, pentru toți ai noștri, pentru servicii speciale și pentru partenerii noștri”, a declarat Alexandru Flenchea.



Dezbaterea „Summitul Comunității Politice Europene - semnale pentru reintegrarea Republicii Moldova și integrarea țării în UE” este organizată de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Sprijinul Integrării Europene prin impulsionarea discuției în mass-media privind organizarea summitului Comunității Politice Europene în Moldova - CPE”, susținut de către Fundația Soros Moldova.