Summit-ul interparlamentar în probleme de securitate „Georgia, Republica Moldova și Ucraina: Parteneriatul Estic și provocările de securitate curente”, care va avea loc pe 2 martie la Chișinău, este de o importanță foarte mare. Acesta înseamnă inițierea unui dialog între cele trei state care ar putea pune baza unor mecanisme de cooperare în domeniul securității. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune PublikaTV, transmite IPN.
Expertul în probleme de securitate, Rosian Vasiloi, consideră că este bine că se pornește dialogul dintre cele trei țări. „Foarte mult sper că în urma acestui dialog vor fi dezvoltate anumite mecanisme de cooperare pe dimensiunea securității pentru că avem multe riscuri, amenințări, vulnerabilități comune. Unilateral este foarte greu să faci față acestor vulnerabilități. Este bine că există un început. Trebuie să discutăm aceste subiecte, dar trebuie să fim foarte pragmatici pentru că avem multe puncte comune pe care trebuie să le dezvoltăm și trebuie să existe un sprijin reciproc între cele trei state”, este de părere expertul.
Colonelul în rezervă al Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Popescu, consideră summit-ul care urmează să aibă loc la Chișinău de o importanță foarte mare. Potrivit lui, acest summit este necesar nu pentru o bifă, dar pentru a realiza acțiuni care vor avea continuitate. În opinia colonelului, dacă acum se vorbește despre o platformă parlamentară în baza căreia se va organiza summit-ul, în viitor trebuie să se facă pași pentru colaborări între structurile executivului, organelor de drept, care să permită identificarea pericolelor, modalitatea de manifestare a lor, metodologiile. „În contextul acesta să se asigure anihilarea pericolelor, de a lua măsuri de protecție a securității, de a nu permite dezvoltarea situației în sens destabilizator”, spune Alexandru Popescu.
Conform site-ui Parlamentului Republicii Moldova, în data de 2 martie, Chișinăul va găzdui Conferința interparlamentară la nivel înalt pe probleme de securitate „Georgia, Republica Moldova și Ucraina: Parteneriatul Estic și provocările de securitate curente”. La Conferință vor fi dezbătute probleme legate de dezinformare, securitate informațională, energetică și provocări actuale comune, creșterea economică și supremația legii în cadrul Parteneriatului Estic.