Centrul de Resurse Juridice a monitorizat cum organele disciplinare au aplicat Legea privind răspunderea disciplinară a judecătorilor în ultimii doi ani şi au emis mai multe recomandările în cadrul unui studiu lansat luni, 28 noiembrie, transmite IPN.
Autorii studiului constată că în Republica Moldova încrederea în justiţie este foarte joasă. Deşi în ultimii ani autorităţile au adoptat un şir de măsuri de reformare a sectorului justiţiei, procentul încrederii populaţiei în justiţie continuă să scadă. Acest lucru ar trebui să alarmeze autorităţile naţionale şi sistemul judiciar şi să-i determine pe oficiali să întreprindă măsuri efective pentru îmbunătăţirea activităţii sistemului de justiţie.
În ceea ce priveşte practica organelor disciplinare, autorii studiului recomandă Inspecţiei Judiciare să efectueze verificări obiective şi imparţiale în cauzele tuturor judecătorilor. Această recomandare vine în urma constatării abordărilor selective în câteva cauze de rezonanţă, în special cu privire la preşedinţi de instanţe şi Curtea Supremă.
Autorii studiului recomandă acordarea Inspecţiei Judiciare a competenţei de a intenta procedurile disciplinare şi prevederea unui rol clar de prezentare a învinuirii în faţa Colegiului Disciplinar şi altor organe disciplinare. Odată cu aceste modificări, autorii studiului atrag atenţia asupra necesităţii de a spori autonomia Inspecţiei Judiciare faţă de CSM şi prevederea unor proceduri clare şi transparente de numire a inspectorilor-judecători, precum şi de responsabilizare când aceştia nu-şi îndeplinesc atribuţiile.
Colegiului Disciplinar i-a fost recomandat să-şi îmbunătăţească practica de motivare a hotărârilor, în special în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunilor disciplinare şi motivarea separată pe fiecare abatere invocată. Autorii studiului au recomandat Colegiului Disciplinar să elaboreze ghiduri de unificare a practicii în acest sens.
Pentru Curtea Supremă de Justiţie autorii studiului au recomandat ca aceasta să renunţe la practica de a analiza contestaţiile disciplinare doar în partea procedurii, având în vedere faptul că legislaţia nu prevede această excepţie şi CSJ poate examina cauzele disciplinare şi pe fond. De asemenea, CSJ este chemată să publice motivarea tuturor hotărârilor emise pe marginea contestaţiilor disciplinare. CRJM precizează că în anul 2016 CSJ nu a publicat hotărârile motivate decât în una din cele nouă cauze în care a publicat dispozitivele.