„Suflete moarte” în premieră la Naţional
https://www.ipn.md/ro/suflete-moarte-in-premiera-la-national-7967_973093.html
Trupa Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” invită publicul la ultima, din acest an, premieră – spectacolul „Suflete moarte”, după clasicul rus N.V.Gogol, transmite Info-Prim Neo.
Versiunea scenică a poemului în proză, cum şi-a definit însuşi autorul opera, aparţine regizorului Ion Sapdaru, om de teatru basarabean, stabilit în România acum 20 de ani, unde a reuşit să-şi facă o carieră de creaţie remarcabilă.
„Am avut o deosebită plăcere să-mi revăd, după o lungă perioadă de absenţă, colegii din teatru, să-i regăsesc în bună formă, dornici de muncă, dispuşi să escaladeze un material dramatic complex, precum este cel gogolian”, spune Ion Sapdaru.
Cu referire la distribuţie, regizorul a menţionat că a implicat în acest proiect circa 95 la sută din trupa Naţionalului. Spectatorii vor avea ocazia să urmărească în acţiune scenică personalităţi de marcă ale teatrului, precum Vitalie Rusu, Viorica Chircă, Nicolae Darie, Angela Ciobanu, Mihaela Strâmbeanu, dar şi actori din generaţia tânără.
Solicitat să vorbească despre rolul lui Pavel Cicikov, pe care îl interpretează în spectacol, Vitalie Rusu, Artist al Poporului, a accentuat actualitatea modului de gândire şi de acţiune al personajului, susţinând afirmaţia regizorului: „Sufletele moarte suntem noi toţi, cei pe care mai marii lumii îi manipulează după cum li-i vrerea”.
Premiera se va juca la 20 şi 21 decembrie.