logo

Suedia va sprijini eforturile de integrare europeană a Moldovei


https://www.ipn.md/ro/suedia-va-sprijini-eforturile-de-integrare-europeana-a-moldovei-7965_1006748.html

Suedia va sprijini în continuare eforturile Republicii Moldova de integrare europeană. Autorităţile suedeze şi cele moldoveneşti vor promova o serie de programe de consolidare a democraţiei în Republica Moldova, iar o atenţie aparte va fi acordată descentralizării şi dezvoltării capacităţilor autorităţilor publice locale. Despre aceasta au discutat preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, şi ambasadorul Regatului Suediei în Republica Moldova, Ingrid Tersman, în cadrul unei întrevederi oficiale, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, ambasadorul Ingrid Tersman a salutat cooperarea dintre puterea legislativă şi executivă din Republica Moldova şi a menţionat că autorităţile suedeze elaborează Strategia regională pentru Europa de Est, pentru perioada 2014-2020. Obiectivele acestei reforme rezidă în consolidarea democraţiei, justiţiei şi dezvoltării durabile, precum şi în apropierea statelor participante ale Parteneriatului Estic de UE.

În cadrul întrevederii, Igor Corman şi Ingrid Tersman au discutat despre programul vizitei la Chişinău a preşedintelui Parlamentului Suediei, Per Westerberg, una dintre ţările care au iniţiat Parteneriatul Estic. Vizita va avea loc pe data de 2 septembrie 2013. Alte subiecte de discuţie au vizat priorităţile agendei legislative pentru sesiunea de toamnă a Parlamentului, perspectivele Summitului de la Vilnius pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, proiectele de modernizare a ţării, respectiv transferul de expertiză şi bune practici în consolidarea democraţiei din Republica Moldova.

Interlocutorii au făcut o retrospectivă a activităţilor din cadrul Programului de asistenţă a Parlamentului Republicii Moldova de către Parlamentul Suediei pentru consolidarea democraţiei parlamentare. Programul a fost implementat în perioada 2012 – iunie 2013.