În anul 2017, în Fondul pentru subvenţionarea producătorilor agricoli vor intra 900 mln lei, inclusiv 23 mln lei din contul programului de suport bugetar ENPARD al Comisiei Europene, transmite IPN cu referire la proiectul Legii bugetului de stat pentru 2017, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor.
Banii vor fi alocaţi pentru investiţii în exploataţiile agricole, pentru restructurare şi adaptare la standardele Uniunii Europene, şi anume în domeniile producerii legumelor şi fructelor pe teren protejat (sere de iarnă, solarii, tuneluri), în înfiinţarea, modernizarea şi defrişarea plantaţiilor multianuale, inclusiv a plantaţiilor viticole şi a plantaţiilor pomicole etc.
Se prevăd în continuare investiţii în prelucrarea şi comercializarea produselor agricole, dezvoltarea infrastructurii post recoltare şi procesare, constituirea şi funcţionarea grupurilor de producători agricoli. Vor fi subvenţionate şi activităţile legate de consolidarea terenurilor agricole, procurarea echipamentului de irigare, procurarea echipamentelor no-till, mini-till, promovarea şi dezvoltarea agriculturii ecologice, îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii rurale.
Modul de repartizare a mijloacelor din Fondul de subvenţionare va fi stabilit printr-un regulament aprobat de Guvern.
Executivul a probat o decizie care prevede că cererile de subvenţionare înaintate de către producătorii agricoli în anul curent, dar care nu vor fi onorate din lipsă de bani, să fie plătite din Fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli pentru anul viitor.