logo

Suburbiile capitalei ar putea fi susţinute financiar prin intermediul unui fond special


https://www.ipn.md/ro/suburbiile-capitalei-ar-putea-fi-sustinute-financiar-prin-intermediul-unui-fond--7966_971805.html

Obiective din suburbii ale capitalei, care necesită investiţii financiare pentru a fi renovate, ar putea fi finanţate în anul viitor din banii adunaţi într-un fond municipal de susţinere a suburbiilor. Despre aceasta a informat luni, 29 septembrie, primarul general, Dorin Chirtoacă. Potrivit edilului, acest lucru se face „pentru a aduce un anumit echilibru între oraş şi suburbii”. „De la localitate la localitate probabil vor fi diferite aceste proiecte şi vor avea şi un cuantum diferit”, a menţionat primarul. În prezent se ia în calcul includerea pe lista obiectivelor prioritare a apeductului care alimentează cu apă potabilă o parte din locuitorii oraşului Sângera şi satul Revaca în totalitate, dar şi grădiniţa din Sângera, despre care primarul Dorin Chirtoacă a spus că „funcţionează în condiţii improprii”, şi sediul liceului „Alexandru cel Bun”, care nu are sală sportivă. Potrivit primarului oraşului Sângera, Ghenadie Iurco, pentru soluţionarea problemei apei potabile au fost făcute adresări atât către Guvernul RM, cât şi către potenţiali investitori, însă bani nu au fost găsiţi. „Pentru construcţia apeductului deja există un proiect tehnic, însoţit de setul de documente necesare. Costul lucrărilor se ridică la 11 milioane de lei”, a spus Iurco, menţionând că „primăria locală nu are posibilitate să soluţioneze această problemă pe cont propriu”. Totodată, se prevede construcţia unui pod care ar face legătură între două părţi ale satului Ghidighici, şi care să înlocuiască un pod vechi şi nesigur, dar şi renovarea casei de cultură din sat. În 2009 aceasta va împlini 40 de ani de la deschidere. Lista obiectivelor vizate va fi întocmită până la aprobarea bugetului pentru anul 2009. Fondul municipal de susţinere a suburbiilor capitalei va putea fi creat în cazul în care Consiliul municipal Chişinău, care gestionează finanţele municipale, va susţine propunerea.