Mai mult de jumătate din subsolurile blocurilor de locuit din capitală au fost deja stropite împotriva dăunătorilor. Şeful Direcţiei generale locativ-comunală şi amenajare, Petru Gontea, a declarat pentru IPN că sunt tratate toate subsolurile, indiferent dacă blocurile sunt sau nu în gestiunea municipalităţii.
Lucrările au început acum o lună. În subsoluri este pusă otravă împotriva rozătoarelor. De asemenea, este pulverizată soluţie contra ţânţarilor. În bugetul municipal în aceste scopuri este prevăzută suma de 700 de mii de lei. Preparatele sunt procurate prin intermediul licitaţiilor.
După prelucrarea cu susbtanţe chimice, accesul în subsol este interzis pentru 8-9 ore. În capitală sunt peste 4 mii de blocuri de locuit. Aceasta este prima dezinfectare din această vară. Dacă va fi nevoie, procedura va fi repetată. Anul trecut lucrări de dezinfectare au fost făcute în 3 runde.
Vicedirectorul Asociaţiei de gospodărire a spaţiilor verzi, Galina Leahu, a spus că angajaţii întreprinderii intervin prioritar în zonele de agrement şi în spaţiile verzi din apropierea bazinelor acvatice. În curţile blocurilor de locuit nu sunt efectuate lucrări de stropire a spaţiilor verzi împotriva ţânţarilor decât dacă parvin solicitări din partea locatarilor. Persoanele care observă roiuri de ţânţari, musculiţe sau alţi dăunători sunt îndemnate să sune la întreprindere.