logo

Studiu privind finanţarea partidelor politice


https://www.ipn.md/ro/studiu-privind-finantarea-partidelor-politice-7965_1025268.html

Asociaţia Promo-LEX analizează modul de finanţare a partidelor politice şi pregăteşte un studiu în acest sens. Cercetarea urmează să scoată la iveală din ce surse primesc formaţiunile politice bani, modul în care îi cheltuiesc, dar şi cum îi raportează. Studiul este parte a proiectului „Combaterea corupţiei politice în Republica Moldova prin îmbunătăţirea cadrului legal privind finanţarea partidelor politice şi supravegherea civică”.

Pavel Postica, director de programe la Asociaţia Promo-LEX, a declara într-o conferinţă de presă la IPN că încă în campania electorală din 2010 s-a observat că partidele politice nu raportează cheltuieli pentru transport şi combustibil. După mai multe analize făcute publice de Asociaţie, unele partide au început să raporteze şi astfel de cheltuieli. Ulterior, în 2015, Parlamentul a adoptat modificări legislative în ceea ce ţine de finanţarea partidelor politice, iar Promo-LEX a decis să facă o radiografie a modului în care legea se aplică de facto.

„Ne propunem să realizăm un studiu ca să vedem de unde partidele primesc bani şi cum îi cheltuiesc. Vom analiza actele oficiale, statutele partidelor, dar şi rapoartele financiare depuse de acestea”, a comunicat Pavel Postica. În cadrul documentării se realizează şi interviuri cu reprezentanţii oficiilor centrale şi locale ale formaţiunilor politice.

Promo-LEX va prezenta studiul către finele lunii martie, dar a analizat preliminar modul de cotizare a membrilor partidelor înregistrate şi a ajuns la o concluzie surprinzătoare pentru experţii Asociaţiei – jumătate din partide, printre care şi partide destul de mari, nu au stabilit un mod de achitare a cotizaţiei de membru şi cuantumul acesteia.

Scopul proiectului „Combaterea corupţiei politice în Republica Moldova prin îmbunătăţirea cadrului legal privind finanţarea partidelor politice şi supravegherea civică” este îmbunătăţirea reglementărilor privind finanţarea partidelor politice şi supravegherea lor. Proiectul este implementat până la 31 martie, cu suportul financiar al Ambasadei Britanice la Chişinău.

Prin realizarea acestuia, Promo-LEX îşi propune sensibilizarea opiniei publice şi monitorizarea necesităţii privind implementarea Legii finanţării partidelor politice şi campaniilor. De asemenea, se doreşte asigurarea unei analize comprehensive cu privire la strategiile actuale, a practicilor şi a instrumentelor folosite de partidele politice în vederea finanţării activităţilor, în special veniturile.