logo

Studenții vor crea aplicații pentru predarea matematicii în școli


https://www.ipn.md/ro/studentii-vor-crea-aplicatii-pentru-predarea-matematicii-in-scoli-7967_1023016.html

La Chișinău a fost lansat un concurs de dezvoltare a aplicațiilor pentru studierea matematicii în școli. Competiţia reprezintă un exercițiu practic pentru studenți, prin care aceștia vor dezvolta aplicații menite să sporească eficiența predării matematicii în școală şi să stimuleze interesul elevilor pentru această disciplină, transmite IPN.

Hackthon EduSoft este organizat de Laboratorul de Inovaţii Sociale MiLab, un proiect al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și al Centrului de Guvernare Electronică.

Hacktahonul este deschis studenților specializați în programare, design și marketing. Exerciţiul se va desfășura în perioada 9 octombrie – 7 noiembrie, timp în care echipele se vor întruni în zilele de sâmbătă pentru a dezvolta versiunea Beta a aplicațiilor. Participanții vor avea posibilitatea să facă schimb de idei şi să primească recomandări de la mentorii lor.