logo

Studenții Universității Tehnice sunt provocați la creativitate


https://www.ipn.md/ro/studentii-universitatii-tehnice-sunt-provocati-la-creativitate-7542_1065041.html

Organizaţia studenţească de nivel european, BEST Chișinău, desfășoară în perioada 22-24 martie 2013 a V-a ediție a etapei locale a competiţiei inginereşti pentru studenţi, European BEST Engineering Competition (EBEC).

BEST Chișinău încurajează prin intermediul acestei competiții gândirea neconvențională, ingeniozitatea și spiritul de echipă.  EBEC oferă studenților de la Universitatea Tehnică a Moldovei posibilitatea de a-și pune în practică ideile originale, creativitatea, gândirea strategică, precum și cunoștințele dobândite la universitate.

Etapa locală este divizată în două probe distincte: Case Study și Team Design. La Case Study echipele sunt puse în fața unui studiu de caz și au la dispoziție câteva ore pentru a dezvolta o soluție teoretică. În final, echipele prezintă într-un mod cât mai original soluția găsită. La Team Design studenților le sunt oferite o serie de materiale neconvenționale din care trebuie să construiască timp de 6 ore un dispozitiv.

Câștigătorii acestor două competiţii vor reprezenta Republica Moldova la etapa regională EBEC România & Republic of Moldova, unde vor concura cu echipele câștigătoare a etapelor locale din Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi și Timişoara. Cei care vor ieşi învingători în această etapă, vor merge mai departe la faza europeană, organizată anul acesta în Varșovia, Polonia, unde vor concura cu cei mai buni participanţi din toată Europa.

Competiția locală se va desfășura la Shopping MallDova, iar înregistrarea participanților a avut loc până pe 17 martie pe www.best-chisinau.org/ebec.

Partenerii evenimentului sunt Coca-Colla Hellenic, Nefis, Evenda, Shopping MallDova, Universitatea Tehnică a Moldovei. Suport informațional a fost oferit de partenerii media: Timpul, Radio Fresh FM, Fest.md, Torrents.md, IPN, Moldova.ORG, Agenda.md, Studentie.md, Mesager Universitar.