Trei cetăţeni moldoveni sunt bănuiţi de contrabandă cu struguri, care a fost posibilă cu implicarea unui angajat al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor. Potrivit oamenilor legii, aceştia au introdus pe teritoriul Republicii Moldova circa 20 de tone de struguri în stare proaspătă, din Turcia, după care, prin reambalare şi reperfectare ilegală a actelor, au exportat lotul în Federaţia Rusă sub marcă autohtonă, transmite IPN.
Procurorul Valeriu Bodean, din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, a declarat într-o conferinţă de presă că învinuiţii au obţinut în mod fraudulos de la Inspectorul Principal al structurii teritoriale a municipiului Chişinău a Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor un Certificat fitosanitar cu date false privind originea mărfii, care a fost anexat la declaraţia vamală de export a strugurilor.
În urma controlului vamal efectuat la postul vamal Sudja din Federaţia Rusă, în respectivul lot de struguri turceşti, reambalaţi în marfă moldovenească, a fost depistat un virus fitosanitar specific zonelor tropicale, iar ulterior, la intrarea în Republica Moldova, prin postul vamal „Tudora” mijlocul de transport cu strugurii infectaţi a fost reţinut de angajaţii Serviciului Vamal. În cadrul procedurilor de urmărire penală a fost depistat încă un lot de circa 65 de tone de struguri din Turcia, care la fel urmau să fie redirecţionaţi pe piaţa rusă.
Valoarea totală a strugurilor este estimată la circa 2 milioane de lei.
Bănuiţii sunt cercetaţi în stare de arest la domiciliu. Pentru această infracţiune, legislaţia prevede pedeapsă cu până la 10 ani de închisoare. Procurorii nu exclud implicarea în schemele de contrabandă a persoanelor responsabile din organele de drept.