logo

Streleţ despre protestele PSRM şi PPPN: Cu cât mai mare haosul, cu atât mai bine pentru ei


https://www.ipn.md/ro/strelet-despre-protestele-psrm-si-pppn-cu-cat-mai-mare-haosul-cu-atat-mai-bine-p-7965_1022610.html

„Este evident că aceşti politicieni ce conduc după principiul: cu cât mai dificilă este situaţia, cu cât mai mare haos este în societate, în economie şi în alte domenii, cu atât mai bine pentru ei. Acesta este crezul de care se conduc ei”. Astfel a comentat premierul Valeriu Streleţ intenţiile liderilor PSRM şi PPPN, Igor Dodon şi Renato Usatîi, de a organiza duminică acţiuni de protest, transmite IPN.

Premierul a declarat luni, 21 septembrie, la un briefing de presă că este absolut evident că aceste două partide acţionează concertat. Potrivit lui, de asemenea, este absolut evident că cele două formaţiuni se comportă ca nişte veritabile partide de opoziţie, care au tendinţa de a valorifica plenar premizele şi circumstanţele de destabilizare a situaţiei, care după părere lor ar exista în Republica Moldova.

„Orice proteste paşnice, organizate în conformitate cu legea, vor fi respectate de către autorităţile Republicii Moldova. Organele de menţinere a ordinii publice vor avea grijă să nu se întâmple provocări sau altercaţii, dar această responsabilitate le revine şi protestatarilor. În rest, toate celelalte procese politice de demisii, modificări de Constituţie, trebuie să aibă loc în strictă conformitate cu legea”; a conchis premierul.

Liderul PSRM, Igor Dodon, a anunţat astăzi că pentru duminică, 27 septembrie, va fi organizată o acţiune de protest împotriva „oligarhilor de la guvernare”. Potrivit lui, la protestul care va desfăşurat împreună cu Partidul Politic „Partidul Nostru”, se va cere ca preşedintele să fie ales prin vot direct de către cetăţeni. De asemenea, va fi cerută organizarea alegerilor anticipate, dar şi demisia conducerii unui şir de instituţii, printre care Comisia Electorală Centrală, Procuratura Generală etc. La rândul său, liderul PPPN, Renato Usatâi, a menţionat că scopul protestelor este de a trezi toată populaţia şi că protestele sunt determinate de faptul că în ţară nu există un alt mecanism de influenţă.