logo

Strategia de descentralizare prinde contur


https://www.ipn.md/ro/strategia-de-descentralizare-prinde-contur-7967_985124.html

Prima variantă a Strategiei de descentralizare prinde contur. Soluţiile propuse reies dintr-un amplu schimb de opinii, a declarat pentru Info-Prim Neo, coordonatorul Programului Comun de Dezvoltare Locală Integrată, Mihai Roşcovan. Comisia instituită cu scopul de a elabora proiectul Strategiei este formată din reprezentanţi ai autorităţilor centrale, locale şi societăţii civile. Experţii implicaţi în proces şi-au expus viziunea asupra obiectivelor Strategiei de descentralizare la un atelier de lucru. „În ceea ce priveşte scopul final al Strategiei toţi participanţii la dezbateri împărtăşesc aceeaşi opinie: peste patru ani, perioadă în care urmează să fie implementat documentul, să avem o administraţie locală cu capacităţi să funcţioneze democratic şi autonom, să furnizeze servicii publice necesare cetăţenilor în condiţii de eficienţă şi disciplină financiară”, a declarat Mihai Roşcovan. Opinii diferite, unele chiar controversate, au fost exprimate în ceea ce priveşte modalităţile de realizare a Strategiei. Prin dezbateri, autorii şi-au propus să identifice variantele optime. Viorel Furdui, expert IDIS Viitorul, a menţionat că discuţii aprinse au generat aspectele ce ţin de atribuirea responsabilităţilor diferitor niveluri de administraţie publică, autonomia financiară, conlucrarea între autorităţile publice locale, reglementările ce se referă la regimul patrimoniul public şi privat etc. Întrebat dacă varianta finală a documentului va fi viabilă şi dacă va reflecta aşteptările autorităţilor locale şi cetăţenilor, primarul comunei Feşteliţa, Ştefan Vodă, Nicolae Tudoreanu, s-a arătat optimist. „ În grupurile de lucru au fost incluşi oameni competenţi, care au o experienţă de muncă în administraţia publică, cunosc doleanţele cetăţenilor. În afară de aceasta, avem posibilitatea să ne familiarizăm cu experienţa colegilor din România. Ei au trecut prin aceste reforme de descentralizare inclusiv financiară, de asigurare a capacităţilor administrative la nivel local pentru a acţiona în interesul cetăţeanului de rând”, a menţionat. Lucrările atelierului vor finaliza cu elaborarea primei variante a Planului strategic de descentralizare şi a Planului de acţiuni pentru implementarea acestuia,care vor constitui o platformă pentru discuţiile publice viitoare. Programul Local de Dezvoltare Integrată se implementează în Republica Moldova în parteneriat cu PNUD –Moldova, UNIFEM şi Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională. Acesta presupune acordarea asistenţei guvernului în procesul de descentralizare şi guvernare locală.