logo

Strada Pădurii a intrat în reparații


https://www.ipn.md/ro/strada-padurii-a-intrat-in-reparatii-7967_1044708.html

Strada Pădurii, în perimetrul Șoselei Muncești și străzii Grădina Botanică, una dintre cele mai deteriorate artere de circulație din Chișinău, intră în reparații, transmite IPN.

Potrivit șefului Direcției relații cu publicul a Primăriei municipiului Chișinău, Vadim Brânzaniuc, lucrările au început luni, 15 octombrie, și vor dura o săptămână. În zonă nu circulă transport public.

Drumul are suprafața de peste 8 mii de metri pătrați, iar costul lucrărilor de reparație este de 2,8 milioane lei. De asemenea, în zonă vor fi curățați copacii, amenajate spațiile verzi și reabilitat iluminatul public.

Lucrările au loc în cadrul programului municipal de reabilitare a drumurilor.