logo

„Ștergarul”, de Costache Ioanid


https://www.ipn.md/ro/stergarul-de-costache-ioanid-7967_1073118.html

La cina cea de Paște, în camera de sus,
înconjurat de-apostoli, S-a așezat Iisus.
Se revărsa din sfeșnic o galbenă lumină
pe azimile calde, pe mielul…fără vină…
Era plăcut prilejul. Și toate pregătite.
Dar vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o copilă, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rând să le-o dezlege,
să le aline talpa de colbul de pe drum.
Și-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vom ședea la rugă?
Sau cine își va pune ștergarul cel de slugă?

 Video Olga Ionaș
 Lectură Tatiana Ionaș


                                        O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
                                        când vasele cu apă, când praful pe picioare.
                                        Și Duhul îi întreabă, în fiecare zboară:
                                        -N-ai vrea să-ți pui tu, Petre, ștergarul astă seară?
                                        -Chiar eu?…Nu șade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
                                        -Dar tu? Tu cel mai tânăr? - Eu stau lângă Stăpân…
                                        -Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
                                        -Chiar eu?…Sunt cel din urmă la Domnul dintre ei?
                                        -Dar tu ce ții doar punga? - Eu am făcut de-ajuns.
                                        Am cumpărat merinde și mielul l-am străpuns…
                                        -Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?
                                        -Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială…
                                        -Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu…?
                                        Și-n fiecare cuget răspunsul a fost Nu.

Atunci, lăsându-și brâul și haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul Cel coborât din cer
și-nfășurând ștergarul, S-a aplecat ușor
să-și spele ucenicii ca rob al tuturor.
De-atunci pe apa vremii, atâția ani s-au dus.
Și-acum - a câta oară? -Se-așează iar Iisus
să-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoară:
-N-ai vrea să-ți pui tu, Gheorghe, ștergarul astă seară?…
Tu, soră Mărioara? Tu, Radu? Tu, Mihai?…
Frumos va fi odată acolo sus in Rai!

                                         Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.
                                         Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
                                         E bun un vas de cinste, dar trebuie și-un ciob!
                                         Nu vrei să fii tu, frate, al fraților tăi rob?
                                         Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
                                         batiste-n care lacrimi, în taină se preling,
                                         sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,
                                         sunt oameni singuratici, lipsiți de mângâiere,
                                         sunt prunci rămași acasă, cu-o mamă în spital,
                                         bolnavi care așteaptă un salvator semnal.

Se cere osteneală și jertfă uneori.
Și nopți de priveghere și iarăși muncă-n zori.
Nu mânuind Cuvântul, când harul nu ți-e dat,
cât mătura și acul și rufa de spălat,
cât cratița, toporul și roata la fântână,
ciocanu-n tabla casei și-n gard la vreo bătrână.

                                        Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,
                                        să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi și să mângâi;
                                        să-l scoți apoi la soare și să-i alini amarul.
                                        …Nu vrei cu Mine, frate, să-ți înfășori ștergarul?
                                        -Chiar eu?…Nu șade bine. Eu doar sunt mai bătrân…
                                        - Chiar eu? Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă Stăpân...
                                        -Chiar eu? Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
                                        -Chiar eu? - Chiar eu? Același și-același trist răspuns.

Și-atunci lăsând să-I cadă cununa Lui și haina,
iubirii fără margini trăindu-i iarăși taina,
încet - a câta oară? - Se-apleacă iar Iisus
și, plin de-atâtea gânduri, ștergarul iar Și-a pus.

                                        Și-așa cum o mlădiță se-ndoaie lângă trunchi,
                                        Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi.
                                        La jugul fără slavă Iisus din nou se-njugă.
                                        El, Împăratul Vieții, din nou e rob și slugă.
                                        Veniți, leproși ai lumii, murdari de-a ei țărână!
                                        Iisus vă spală iarăși cu propria Sa mână!
                                        Veniți, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
                                        Iisus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!…
                                        Voi, frați, goniți mândria, visările și somnul!
                                        Luați cu drag ștergarul, alăturea de Domnul!
                                        Și nu uitați: pe cale, orice lucrare-i bună;
                                        dar cine ia ștergarul, acela ia cunună!