logo

Ştefan Urîtu: Trebuie să tindem ca autorităţile să intervină mai puţin în procesul electoral


https://www.ipn.md/ro/stefan-uritu-trebuie-sa-tindem-ca-autoritatile-sa-intervina-mai-7978_1015307.html

Vicepreşedintele Comisiei Electorale Centrale, Ştefan Urîtu, spune că sistemul electoral în Republica Moldova e bazat pe controlul mutual şi aceasta este absolut normal. „Trebuie să tindem spre ceea ca autorităţile să intervină cât mai puţin. Nu trebuie să tindem să avem un organ care să controleze totul, să fluierăm numai şi să vină cineva să taie capete. Totul trebuie să se desfăşoare într-o înţelegere reciprocă”, a declarat vicepreşedintele CEC în cadrul dezbaterii publice „Cadrul de reglementare şi asigurare a alegerilor parlamentare 2014: garanţii, inovaţii, provocări şi pericole”, desfăşurată de Agenţia IPN în parteneriat cu Radio Moldova.

Funcţionarul a exemplificat procesul electoral cu o partidă de fotbal menţionând că un organ de control ar trebui doar să urmărească, precum un arbitru, să fie respectate regulile de joc, în rest „jucătorii” ar trebui să respecte aceste reguli printr-o înţelegere şi un respect reciproc.

Referindu-se la eventuale provocări şi pericole în contextul situaţiei regionale, Ştefan Urîtu, a spus că astăzi suntem într-o situaţie în care trebuie să fim foarte vigilenţi. „În Ucraina am văzut tentative de a sparge serverul organului electoral din Kiev în timpul alegerilor. Trebuie să ne aşteptăm la orişice”, a menţionat vicepreşedintele CEC.

Ştefan Urîtu a adăugat că cea mai mare problemă privind procesul electoral e că autorităţile nu pot să asigure respectarea dreptului la vot pentru cetăţenii din stânga Nistrului. „Într-o anumită măsură vom compensa, le vom asigura o cale ca ei să poată să-şi exercite drepturile”, a accentuat funcţionarul.

Cât ţine de corectitudinea alegerilor, Ştefan Urîtu a menţionat că acum măsurile întreprinse garantează că nu vor fi cazuri cu impact semnificativ de fraudare. „În 2009 am întâlnit circa 200 de mii de nume care apăreau în mai multe liste electorale. Acum avem registrul alegătorului, nu se vor mai admite aceste cazuri. Dacă toţi vom dori alegeri corecte, vom avea. Plătim dacă suntem indiferenţi faţă de anumite încălcări”, a accentuat vicepreşedintele CEC..

Referindu-se la unele propuneri parvenite din UTA Găgăuzia precum că în Parlament ar trebui aleşi şi reprezentanţi ai regiunii, dar conform altor criterii, Ştefan Urîtu a spus că Moldova are obligaţiuni pentru a asigura drepturile şi libertăţile inclusiv ale cetăţenilor din Găgăuzia, dar nu numai. „În Găgăuzia nu locuiesc doar etnici găgăuzi. Cu ei ce facem? Reprezentanţii din Găgăuzia ar trebui aleşi după aceleaşi criterii, în alt caz ar fi discriminare sau favoritism”, a subliniat vicepreşedintele CEC.

Dezbaterea publică cu tema: „Cadrul de reglementare şi asigurare a alegerilor parlamentare 2014: garanţii, inovaţii, provocări şi pericole”, este ediţia XXXII din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” desfăşurat de Agenţia IPN cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.