logo

Ștefan Gligor – portretul candidatului la șefia capitalei


https://www.ipn.md/ro/stefan-gligor-portretul-candidatului-la-sefia-capitalei-8012_1100462.html

Materialul face parte din campania de informare lansată de IPN în care prezintă date biografice, informații despre venituri și avere, precum și experiența profesională a candidaților la funcția de primar general al municipiului Chișinău.

Ștefan Gligor candidează la funcția de primar general al municipiului Chișinău din partea Partidului Schimbării, pe care îl conduce.

S-a născut pe 14 mai 1982 în municipiul Chișinău. A absolvit Facultatea de drept internațional public de la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. De asemenea, a făcut Studii Europene Avansate Interdisciplinare la Colegiul Europei din Natolin, Polonia. S-a implicat în calitate de coordonator de proiecte ale societății civile. Totodată, în perioada anilor 2004- 2005 a fost consultant principal în Departamentul informațional-analitic al Ministerului Reintegrării, iar între anii 2005-2006 - referent principal la Serviciul informațional-analitic și de prognozare în cadrul Aparatului Parlamentului.

Între anii 2007-2008 a fost expert local în domeniul justiției, afacerilor interne și reglementării conflictului transnistrean în cadrul TACIS, Support to PCA and WTO implementation and EU/Moldova European Neighborhood Policy Action Plan (EN PAP) Project. Din 2008 și până în 2011 a fost asociat la „Consulting Services Group”/„CR&Partners Consulting”, iar din noiembrie 2011 și până în prezent este avocat și șef al Birou Asociat de Avocați, „Gligor și Partenerii”.

Din ianuarie 2016 și până în prezent – expert în politici publice. A inițiat mai multe discuții publice și a co-participat la lansarea mai multor inițiative civice cu privire la subiecte de importanță națională. În perioada anilor 2017-2018 a fost director de programe la Centrul de Politici și Reforme Structurale. Din martie 2021 și până în prezent conduce Partidul Schimbării.

Pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2022, candidatul declară salarii în mărime de peste 46 de mii de lei de la biroul de avocați. Soția sa declară un salariu de peste 45 de mii de lei, și dividende – 1,160 milioane de lei de la „Case de Pin” SRL. Ștefan Gligor mai declară un venit în mărime de 30 de mii de euro din vânzarea unui bun imobil, dar și 7300 de euro din vânzarea unui automobilul. Începând cu anul 2018, deține 1/2 cotă parte dintr-un teren intravilan, valoarea declarată fiind de 1,2 milioane de lei.

Candidatul are în posesie din anul 2002 un apartament cu o suprafață de 148 de metri pătrați și care valora peste 792 de mii de lei. Din 2010, mai deține un apartament de aproape 91 de metri pătrați, cu o valoare de peste 519 mii de lei. La fel, mai declară că deține din anul 2018 1/2 dintr-o casă de locuit cu o suprafață de 195 de metri pătrați și a cărei valoarea este de peste 1,1 milioane de lei. Soția sa deține 1/4 dintr-un apartament de circa 85 de metri pătrați, de aproape 458 de mii de lei. Familia mai declarară trei automobile. Este vorba despre o mașină fabricată în 2012, obținută în 2019 și care valora 300 de mii de lei. Un alt automobil fabricat în 2015 a fost obținut în 2018, iar valoarea lui declarată este de 450 de mii de lei. A treia mașină a fost fabricată în anul 2008, fiind cumpărată în 2013, iar valoarea sa fiind de 8 600 de euro. Împreună cu soția, mai declară cote părți în mai multe societăți cu răspundere limitată și comerciale.

„Suntem acea echipă care fără ezitare și fără compromisuri dubioase va sta în apărarea interesului public”, a declarat Ștefan Gligor în cadrul lansării sale în campania electorală. El a venit cu un îndemn la unitate împotriva corupției și populismului. „Municipiul Chișinău are nevoie acum ca niciodată de consilieri locali, consilieri municipali și oameni care nu pot fi intimidați, nu pot fi speriați, șantajați și cel mai important, nu pot fi cumpărați. Acum este nevoie ca niciodată de un primar general al municipiului Chișinău care nu poate fi intimidat, șantajat și, cel mai important, nu poate fi cumpărat”, a mai spunea Ștefan Gligor.

Conform tragerilor la sorți, Ștefan Gligor de la Partidul Schimbării va fi cu numărul 27 în buletinul de vot.