logo

Ștefan Gligor despre două condiții de schimbare spre bine în Moldova


https://www.ipn.md/ro/stefan-gligor-despre-doua-conditii-de-schimbare-spre-bine-8004_1076700.html

Moldova a avut șansa de a începe cu succes construirea statului de drept, susține juristul Ștefan Gligor. "Bazele acestuia au fost puse de Partidul Comuniștilor, fă-când primii pași spre integrarea europeană, dar el a ratat această șansă", a amintit expertul proiectului IPN "Depășirea stereotipurilor de integrare europeană prin comunicare".

"Vladimir Voronin și Partidul Comuniștilor înțelegeau că trebuie de dezvoltat statul și de redresat economia. Țara era în impas și refuzul de a coopera cu statele dezvoltate ar fi devenit o utopie. Dar, orientându-se spre UE, comuniștii nu au înțeles importanța statului de drept. Ei au început să folosească în interesul lor Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, procuratura, au adus crima organizată la un nou nivel, transformând-o în organe de supraveghere juridică. În loc să construiască statul de drept, lor a început să le crească pofta, astfel încât au pierdut sprijinul Europei", a menționat Ștefan Gligor în cadrul dezbaterilor publice de la Agenția IPN "Dificultăți de traducere: De ce alegătorii rusolingvi sunt mai rezervați față de еurointegratori?”.

În opinia sa, astăzi prea mulți politicieni beneficiază de roadele unui sistem creat acum un deceniu.  "Luând în considerare posibilitățile financiare enorme ale acestor politicieni pentru utilizarea tehnologiilor politice care dezbină societatea, avem puține șanse de a ne uni și a demara  procesele de dezvoltare a țării", a spus expertul.

El a menționat două condiții de schimbare spre bine în Moldova. "În primul rând, avem nevoie de noi politicieni, care nu ar fi de acord să facă parte din iureșul corupției, oameni cu imunitate la bani mari și străini. În al doilea rând, trebuie să unim oamenii în jurul agendei de reforme orientate spre construirea statului de drept, în primul rând, a sistemului judiciar independent și eficient", a declarat Ștefan Gligor.

În opinia sa, pentru ca aceste condiții să funcționeze, este nevoie de o simplă majoritate parlamentară. "Totul se reduce la ea. Suntem o republică parlamentară și pentru a rupe cercul vicios, pentru a nu mai vorbi despre geopolitică și a nu mai împărți societatea, trebuie să focalizăm agenda publică pe anumite lucruri", este convins expertul.

Dezbaterea publică "Dificultăți de traducere: De ce alegătorii rusolingvi sunt mai rezervați față de еurointegratori?” fac parte din ciclul "Depășirea stereotipurilor de integrare europeană prin comunicare". Agenția de presă IPN organizează dezbaterile publice cu suportul Fundației germane Hanns Seidel.